15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMatsuoka şi Buşu, printre titularii Universităţii

Matsuoka şi Buşu, printre titularii Universităţii

Olandezul Mark Wotte a început experimentele, brazilianul Jean Matsuoka şi tânărul Sorin Buşu regăsindu-se în apărare în amicalul de ieri cu Incheon United (scor 2-2).

Trei amicale anulate. Aşa a început Universitatea Craiova pregătirile din această iarnă. Primul, cel cu Gaz Metan CFR Craiova, nu s-a disputat din cauza zăpezii căzute în Bănie. Celelalte două, programate să se dispute în Turcia, cu Shakhter Karaganda şi cu naţionala olimpică a Coreei de Nord, au fost anulate din cauza ploilor din Antalya, locul de cantonament al alb-albaştrilor. Sâmbătă, antrenorul Mark Wotte şi-a împărţit lotul în două. De dimineaţă s-au antrenat, preponderent, jucătorii care de obicei au fost rezerve la meciurile oficiale ale Ştiinţei sau au fost de curând cooptaţi în lot. Printre aceştia s-a aflat şi Marius Ologu, fotbalist care a revenit după o complicată operaţie de menisc. Mijlocaşul craiovean a efectuat acelaşi program ca şi colegii săi, având din nou acces la minge după mai mult de o lună de chin. Cei mai mulţi dintre posibilii titulari ai Ştiinţei, dar şi o parte din rezerve s-au antrenat sâmbătă după-amiază din cauză că meciul cu coreenii a fost anulat.
Juveţii au recuperat însă ieri din terenul pierdut, după ce antrenorul Wotte şi staff-ul său au găsit doi adversari pentru Ştiinţa. De dimineaţă, Universitatea a întâlnit echipa „Under 21“ a celor de la Zenit Sankt Petersburg, pe care a învins-o cu 2-0. Golurile craiovenilor au fost marcate de Dina şi Crăciun, ambele în repriza a doua. Alb-albaştrii au început în formula: Merlier – Buleică, R. Barbu, I. Popescu, Giurcă – I. Găman, Dilevski, J. Nicolae,  Firţulescu – M. Costea, Dina. Pe parcursul întâlnirii au mai evoluat: M. Roman şi Crăciun, primul înlocuindu-l pe Dilevski, care nu a rezistat decât 28 de minute pe teren, iar cel de-al doilea pe Mihai Costea. Acesta din urmă a avut şi el şansa de a marca pe finalul primei reprize, dar mingea trimisă de el spre gol a fost resprinsă de pe linia porţii de fundaşii ruşi. Dina, Firţulescu, Roman şi Crăciun au mai ratat câteva ocazii bune de a înscrie pentru olteni.

Fraţii Costea, cu poftă de gol

Ieri după-amiază, alb-albaştrii, într-o formulă nouă, s-au testat în faţa coreenilor de la Incheon United, care activează în K-League, prima ligă din Coreea de Sud. În lipsa unui fundaş central cu experienţă, antrenorul Mark Wotte l-a titularizat în linia defensivă pe brazilianul Jean Matsuoka, în timp ce în flancul stâng al apărării şi-a făcut apariţia Sorin Buşu. Revenit la echipă, Gîngioveanu a fost trimis pe teren mijlocaş stânga, în timp ce Alex Piţurcă a făcut cuplu în atac cu „Diamantul“ Florin Costea. Meciul s-a încheiat nedecis, scor 2-2, golurile Universităţii fiind marcate de fraţii Costea. Olandezul Wotte a început partida cu: Lung – Bădoi, V. Găman, Matsuoka, Buşu – Prepeliţă, Bărboianu, Trică, Gîngioveanu – Al. Piţurcă, Fl. Costea.
Craiovenii au fost ceva mai insistenţi în prima parte a jocului, dar au deschis scorul abia în minutul 25, Florin Costea trimiţând în poartă din marginea careului mic, după o centrare a lui Trică. Gîngioveanu a avut şansa majorării scorului, dar nu l-a putut învinge pe portarul coreenilor, care au egalat cu câteva minute înainte de pauză, după un atac desfăşurat pe partea dreaptă. La reluare, asiaticii au mai înscris o dată, mingea trimisă de aceştia din lovitură liberă fiind deviată în poartă de zidul craiovenilor. Antrenorul Wotte a schimbat inspirat, Alex Piţurcă lăsându-i locul lui Mihai Costea. „Fratele cel mic“ a adus egalarea la câteva minute de la intrarea pe teren, marcând cu un şut de la 16 metri. Până la final s-au mai notat doar două schimbări, Crăciun şi Dina luându-le locul jucătorilor Gîngioveanu şi Trică. Incheon United putea da lovitura pe finalul meciului, însă Lung a fost salvat de şansă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII