12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia, a treia victorie consecutivă

Energia, a treia victorie consecutivă

Baschetbaliştii gorjeni au continuat parcursul perfect din retur, învingând la Târgu Jiu pe ocupanta locului patru în Divizia A CSU Atlassib Sibiu, scor 84-80.

După BCA Piteşti şi Steaua Turabo a fost rândul formaţiei CSU Sibiu să se încline în faţa trupei lui Theo Evans în 2010, la capătul unui meci dramatic, decis în ultimele secunde. În faţa unei săli arhipline, „cinciul“ de bază al grupării gorjene a făcut legea pe parchetul Polivalentei în debutul meciului, încheind primul sfert la o diferenţă ce părea decisivă, 30-18. Obişnuitele schimbări ale lui Theo Evans din sfertul doi au gripat jocul echipei gazdă, iar CSU Sibiu a reechilibrat partida. Tyner a marcat însă când sirena se pregătea să sune, iar Energia a intrat la cabine cu un avantaj minim, 48-47. Sfertul trei a fost cel mai spectaculos. Deschis cu două slam-dunk-uri marcate de pivoţii Herndon şi Trim, a fost continuat de două alley-oop-uri marca Darby. Energia avea un avantaj liniştitor pe finalul sfertului trei, 67-58, însă Ban, cu două aruncări din spatele semicercului, şi-a readus echipa în joc înaintea sfertului decisiv, 67-64. Chiar dacă Trim a fost eliminat cu patru minute înainte de final pentru cinci greşeli, Energia a ştiut să joace la victorie şi să facă faţă presiunii. Cu zece secunde înainte de final, oaspeţii s-au apropiat la două puncte, 82-80, dar Troupe, de la linia de libere, a pus capăt speranţelor adversarilor, stabilind scorul final, 84-80.
Pentru Energia au evoluat: Tyner (11), Lupusavei (2), Apostol (2), Căpuşan (8), Darby (21), Troupe (22), Stroescu, Barber (2), Trim (16), D. Ilie, Alionescu şi Amarghioalei.

Succes imens

Învingătoare şi în tur la Sibiu, Energia şi-a trecut în cont a doua victorie asupra ardelenilor în acest sezon, o performanţă deloc de neglijat având în vedere forţa adversarei. „Sibiu este o echipă foarte puternică. Pe cei de la CSU i-am bătut de două ori în acest sezon, dar mai avem multe lucruri de pus la punct. Nu suntem deocamdată coordonaţi în jumătatea adversă de teren, în atac scârţâim, nu suntem puşi la punct cu relaţiile de joc, pentru că nu am avut foarte mult timp pentru antrenamente. A fost un meci dificil pentru noi, mă aşteptam la aşa ceva“, a declarat antrenorul gorjenilor Theo Evans.
Deşi ocupă tot locul 9 şi după etapa a 18-a, Energia are şanse tot mai mari de a intra în primele opt, mai ales după ce Piteştiul a pierdut la Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS