21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMark Wotte, la primul antrenament cu Universitatea

Mark Wotte, la primul antrenament cu Universitatea

Comenzile olandezului sunt traduse de Corneliu Papură, însă Wotte şi-a surprins elevii cu câteva cuvinte româneşti.

Olandezul Mark Wotte a condus ieri-dimineaţă primul său antrenament la Ştiinţa. Ajutat de cei doi conaţionali, Gerard van Ruitenburg şi Rene Ponk, dar şi de cuplul Papură – Biţă, Wotte şi-a intrat în pâine sub privirile presei, care a avut acces la şedinţa de pregătire, dar şi ale celor aproape 100 de suporteri curioşi. De asemenea, pentru a fi mai aproape de echipă, finanţatorul Adrian Mititelu şi-a pus echipament şi a făcut câteva sprinturi, apoi a dat ture de alergare uşoară în jurul terenului, stârnind comentariile asistenţei: „Se agită degeaba, că tot nu-l bagă Wotte în lot!“. Pe teren, jucătorii au asudat din plin, comenzile date în engleză de Wotte fiind traduse de Corneliu Papură. De câteva ori s-a auzit însă şi olandezul, care şi-a „mângâiat“ elevii, spunându-le în română: „Foarte bine!“.
La finalul antrenamentului, tehnicianul olandez s-a declarat optimist, dar a recunoscut că mai este mult de muncă până să fie atinse performanţele dorite. „Am văzut multe DVD-uri cu meciurile Universităţii, am studiat şi lotul, aşa că îi ştiu pe majoritatea jucătorilor. Prima concluzie a fost că au făcut prea puţine puncte. Am urmărit câteva meciuri din tur şi în unele partide a fost vorba şi de neşansă, în altele – de greşeli în defensivă, însă cel mai important este locul din clasament, care nu este favorabil. Le-am spus în vestiar, înainte de antrenament, că trebuie să muncim foarte mult şi să reparăm greşelile din prima parte a campionatului. Am văzut câţiva jucători tineri care m-au impresionat, alţii experimentaţi şi câţiva care mai au de muncit. Nu pot să spun după un singur antrenament dacă sunt mulţumit de lot. Mai am nevoie de o perioadă, de câteva meciuri amicale“, a fost prima părere a lui Mark Wotte, care programase şi ieri după-amiază o şedinţă de pregătire.

Wobay a ajuns la Craiova

Wotte a avut ieri-dimineaţă la dispoziţie 29 de jucători, de la antrenament lipsind Michael Baird şi Alexandru Ologu, ambii cu probleme medicale. Răcit, Andrei Prepeliţă nu a putut face faţă antrenamentului, părăsind arena „Zoltan Crişan“ la jumătatea pregătirii. Revenit în Bănie miercuri seară, aşa cum anunţase, Julius Wobay s-a pregătit separat, după ce iniţial a făcut încălzirea cu echipa. Separat s-a pregătit şi Dan Gogoşoiu, care acuză o contractură musculară după testul Cooper dat marţi. Portarii Lung junior, Merlier şi Mecea au lucrat sub comanda lui Rene Ponk.
Revenind la antrenorul Wotte, acesta a făcut referire şi la situaţia lui Florin Costea, dorit de Fulham şi West Ham. Olandezul a vorbit despre obiectivele Universităţii în acest sezon. „În Europa sunt mulţi jucători de calitate, dar au probleme de mentalitate. Aici trebuie să lucrăm, doar astfel putem vedea dacă Florin Costea poate ajunge la Liverpool sau va rămâne la Craiova până la finalul carierei. Nu pot preciza un obiectiv pe care îl vom avea pentru acest retur, vom vedea după primele patru-cinci meciuri din campionat, în funcţie de rezultatele pe care le vom obţine. Oricum, principalul obiectiv este să muncim, doar astfel putem evolua atât ca echipă, cât şi individual“.
Cu o zi înainte, Wotte anunţase că şi-ar dori ca fraţii Costea să rămână la Craiova: „Toţi jucătorii au un preţ, până şi Cristiano Ronaldo a fost transferat. Vreau totuşi ca fraţii Costea să mai stea măcar până la vară, am mare nevoie de ei“. În ceea ce priveşte aducerea unui fundaş central, Mark Wotte a recunoscut că vrea un astfel de jucător, la un moment dat vorbinde-se despre Jean Paul Saeijs (31 de ani) de la Roda Kerkrade. „Nu am discutat despre lot, ştiu că a plecat Stoica şi va trebui să luăm un stoper din Europa pentru a-i acoperi lipsa“.

Vali Badea şi-a reziliat contractul
Atacantul Vali Badea, venit în vară la Universitatea de la Steaua, şi-a reziliat aseară contractul cu formaţia din Bănie, despărţirea fiind pe cale amiabilă. Vali Badea a jucat pentru Ştiinţa în 14 partide, reuşind să marcheze de două ori. În iarna aceasta, formaţia alb-albastră a mai „divorţat“ de Dorel Stoica, Florin Şoavă, Josh Mitchel şi Joshua Rose.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII