22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGorjenii, la Rânca fără preparator fizic

Gorjenii, la Rânca fără preparator fizic

Pandurii Târgu Jiu nu a ajuns la un acord cu preparatorul fizic sârb Slobodan Pajovic, astfel că primul stagiu centralizat al iernii, cel de la Rânca, va fi condus de antrenorul Liviu Ciobotariu.

Gruparea gorjeană de Liga I, Pandurii Târgu Jiu, nu a reuşit să-şi completeze staff-ul tehnic şi cu un preparator fizic, stagiul montan de la Rânca urmând să fie coordonat de antrenorul principal Liviu Ciobotariu. Sosit la Târgu Jiu să negocieze cu cei de la Pandurii, preparatorul fizic sârb Slobodan Pajovic nu s-a înţeles cu aceştia. „Nu am căzut la o înţelegere, deocamdată. Nu e vorba de bani, mai sunt şi alte probleme în discuţie, de comunicare, de exemplu. Pajovic nu ştie foarte bine limba engleză“, a spus vicepreşedintele Viorel Temelescu.
Pandurii va deplasa astăzi după-amiază 30 de fotbalişti, Stanca, Mingote, Livshit – portari, Popete, Ghindeanu, Rusu, Martinovic, Chibulcutean, Cardoso, Nalaţi, Grecu, Hidişan, Tremonti, Păcurar, Murgan, Lazic, Kamara, Raskovic, Stromajer, Tilincă, Vlăduţi, Rada, Avrămescu, Pleaşcă, Tătaru, Diaconu, Stancu, Arrieta, Basara şi Orac – jucători de câmp, în cantonamentul de la Rânca, unde timp de şase zile nu se vor întâlni cu mingea, ci vor avea parte doar de alergări în două sesiuni zilnice. „Avem program de alergări, nu avem teren, să lucrăm şi cu mingea. Este perioada cea mai grea pentru jucători, ca să ne prindă prima etapă pregătiţi“, a spus „Ciobi“.
Oficialii clubului Pandurii susţin că şi Daniel Orac, cea de-a doua achiziţie a gorjenilor, se va alătura lotului ce va urca la Rânca.

Programul amicalelor, complet

Conducerea pandurilor a finalizat programul amicalelor ce vor fi susţinute de echipa lui Ciobotariu până la startul returului. Imediat după stagiul de la Rânca, pe 21 ianuarie, pandurii vor disputa un amical la Târgu Jiu în compania unei formaţii din Liga a II-a, iar în cantonamentul din Antalya, care va demara pe 25 ianuarie, sunt stabilite alte cinci meciuri de verificare. Pandurii urmează să joace cu SV Ried (Austria), FK Rudar Pljevlja (Muntenegru), NK Varteks (Croaţia), FC Neftci Baku (Azerbaidjan) şi FC Austria Magna (Austria), toate formaţii din prima ligă. Pe 13 februarie, cu o săptămână înainte de startul returului, Pandurii Târgu Jiu va susţine un ultim amical, la Târgu Jiu, în compania Gloriei Buzău, prilej cu care va fi prezentat şi lotul pentru partea a doua a campionatului.
Şi în cantonamentul din Antalya, Liviu Ciobotariu se va baza pe acelaşi lot care va urca la Rânca, un singur jucător având şanse să mai plece în această iarnă, Alexandru Păcurar. „Suntem cu acelaşi lot, nu vreau să fac foarte multe modificări în echipă, numai dacă apare ceva foarte bun mă voi gândi. Sunt mulţumit cu lotul pe care-l am. Singurul jucător care ar mai putea pleca este Alex Păcurar, în rest, nu mai pleacă nimeni. Cantonamentul din Antalya este la finalul pregătirii şi trebuie să lucrăm foarte mult tactic, nu mai am nevoie de jucători noi, nu mai am timp pentru ei. În Turcia vor merge 27 de jucători cu trei portari“, a spus Ciobotariu.

Raskovic, bucuros de concurenţă

Deşi sârbii au sărbătorit Revelionul în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, fotbaliştii de la Pandurii au preferat să se odihnească. „M-am odihnit, nu am sărbătorit. Aici suntem în România“, a spus Martinovic. Conaţionalul său de la Pandurii, Milanko Raskovic, vrea să scape de ghinioane în 2010 şi vede concurenţa cu Kamara un lucru benefic pentru echipă. „Vreau să mă pregătesc bine şi să fiu scutit de accidentări. Golurile vin dacă sunt sănătos. Am avut unele probleme medicale în tur, pentru că am fost lovit şi la spate, şi la umăr. Este bine pentru noi că a crescut concurenţa. Ar fi foarte bine să fie câte un jucător pe fiecare post, unul în atac, unul în apărare şi unul la mijloc. Cu cât jucătorii sunt mai apropiaţi în valoare, cu atât e mai bine pentru antrenor, că îi poate schimba atunci când unul este accidentat. Contra lui Kamara am jucat la Piteşti, dar nu pot să spun acum ceva despre el“, a declarat Raskovic. Acesta se bucură pentru Florin Stângă, care s-a transferat de curând la Skoda Xanthi, în Grecia. „Sunt fericit că a plecat, are 32 de ani, iar acolo cred că e mai bine plătit“, a încheiat Raskovic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS