6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGaţu vrea sânge proaspăt la FRH

Gaţu vrea sânge proaspăt la FRH

Reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a vorbit despre viitorul forului pe care îl va conduce în următorii patru ani, dorinţa sa fiind aceea de a promova tinerii. „S-a votat pentru un lot naţional puternic, pentru un campionat românesc curat şi pentru formarea unei echipe tinere de conducere a federaţiei. Voi încerca în zilele următoare să îi adun pe cei mai reprezentativi oameni pentru viitorul handbalului românesc. Mă bucură încrederea care mi-a fost acordată. Mă interesează să cresc tineri pentru viitorul FRH. La vârsta mea nu am timp să mă mai gândesc atât de mult şi trebuie să pregătesc altă conducere. Obiectivul meu numărul unu este constituirea ligii profesioniste de handbal“, a spus preşedintele FRH. „Adunarea Generală a căzut foarte prost, între sărbători, şi, conform statutului, noii conducători vor analiza până pe 10 ianuarie, în mod obiectiv, evoluţia echipei feminine de la CM din China, greşelile făcute, urmând să se propună, dacă e cazul, nume pentru colectivul tehnic. Probabil că în jurul datei de 5 ianuarie membrii Comisiei Tehnice se vor întâlni, iar pe 10 ianuarie vor prezenta raportul. Domnul Tadici şi-a făcut pe deplin datoria la echipa naţională. Declaraţiile jucătoarelor după JO de la Beijing ne-au determinat să fim mai atenţi şi am adus un antrenor mai puţin sever, dar rezultatele au fost aceleaşi, deci cheia nu e severitatea sau bunătatea antrenorului, ci undeva mai jos“, a completat Cristian Gaţu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU