Acasă Sport Scurte ştiri

Scurte ştiri

Portarul l-a salvat pe Bölöni
Echipa antrenată de Ladislau Bölöni, Standard Liege, a terminat, miercuri, la egalitate, scor 1-1, partida de pe teren propriu cu AZ Alkmaar, contând pentru ultima etapă din Grupa H a Ligii Campionilor, s-a clasat pe locul 3 şi va juca în 16-imile Ligii Europa. Golul calificării belgienilor a fost marcat de portarul Bolat (‘90+5), care a urcat în careul advers şi a trimis mingea la vinclu, cu o lovitură de cap. Pentru Alkmaar punctase Lens în minutul 42. În celălalt meci al Grupei H, grecii de la Olympiakos Pieru s-au impus pe teren propriu, cu 1-0, în faţa lui Arsenal Londra, şi s-au calificat în optimile de finală ale competiţiei. Golul gazdelor a fost marcat de Leonardo în minutul 47. Antrenorul oaspeţilor, Arsene Wenger, a folosit o echipă alcătuită în special din rezerve. 1. Arsenal 13p, 2. Olympiakos 10p, 3. Standard 5p. 4. AZ Alkmaar 4p.
Ionuţ NICA

Unirea a cedat la Stuttgart
Campioana României, Unirea Urziceni, a ratat calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, scor 3-1, de VfB Stuttgart, în etapa a 6-a din Grupa G, astfel că va juca în 16-imile Ligii Europa. În minutul 5: Khedira a centrat din marginea careului, de pe partea dreaptă, şi Marica a reluat cu o lovitură de cap în plasă, din marginea careului mic. Trei minute mai târziu, Gebhart a pasat pentru Trasch, iar acesta l-a învins pe Arlauskis cu un şut la colţul lung, de la 16 metri, uşor deviat de un jucător ialomiţean. În minutul 11, Progrebniak a primit o pasă de pe partea dreaptă, de la Khedira, a trecut printre trei jucători ai Unirii şi a marcat cu un şut printre picioarele lui Arlauskis. Unirea a punctat în minutul 47, când Semedo a profitat de eroarea lui Boka şi l-a învins cu Lehmann, cu un şut de la 14 metri.  „Ar fi fost extraordinar pentru fotbalul românesc să ajungem în optimile Ligii Campionilor, pentru că e o diferenţă uriaşă între adversari şi noi, începând de la stadioane. Dar, chiar şi aşa, rămânem cu satisfacţia că vom merge în primăvara europeană, am marcat opt goluri şi nu avem golaveraj negativ. Am făcut mai multe puncte decât formaţii ca Juventus sau Liverpool. Aş vrea să-i felicit pe băieţi pentru că au demonstrat că pot evolua la orice nivel. Consider că ieşim cu fruntea sus din competiţie, nu ne-am făcut de râs“, a spus antrenorul Dan Petrescu.  În celălalt meci al grupei G, FC Sevilla s-a impus, la limită, cu 1-0, în faţa formaţiei Glasgow Rangers, graţie golului marcat de Kanoute în minutul 8, din penalti. Clasamentul Grupei G: 1. FC Sevilla 13p, 2. VfB Stuttgart 9p, 3. Unirea Urziceni 8p, 4. Rangers 2p
Ionuţ NICA

Fiorentina a câştigat Grupa E
Atacantul român Adrian Mutu nu a jucat în partida pe care echipa sa, AC Fiorentina, a câştigat-o în deplasare, cu 2-1, în faţa lui Liverpool, în etapa a 6-a a Grupei E a Ligii Campionilor. „Briliantul“ este în perioada de refacere după o intervenţie chirurgicală la genunchi. În disputa de pe „Anfield Road“, Liverpool a deschis scorul în minutul 43, prin Benayoun. „Cormoranii“, fără şanse de a accede în optimile Ligii Campionilor, au scăzut ritmul în repriza secundă, lucru de care a profitat echipa „viola“, care a punctat de două ori prin Jorgensen (‘63) şi Gilardino (‘90+2). Graţie acestei victorii, Fiorentina s-a menţinut pe primul loc în grupă. În celălalt meci al Grupei E, Olympique Lyon s-a distrat acasă cu Debrecen, pe care a învins-o cu 4-0. Cele patru goluri ale acestei partide au fost marcate de Gomis (‘25), Bastos (‘44), Pjanic (‘49) şi Cissokho (‘77). Echipa ungară a rămas astfel fără nici un punct în actuala fază a competiţiei şi are un golaveraj umilitor: 5-19. Clasamentul Grupei E se prezintă astfel: 1. AC Fiorentina 15p, 2. Olympique Lyon 13p, 3. Liverpool 7p, Debrecen 0p. În optimile Ligii Campionilor s-au calificat AC Fiorentina şi Olympique Lyon, în timp ce Liverpool va juca în 16-imile Ligii Europa.
Click News

Barca şi Inter Milano merg în optimi
„Calculul hârtiei“, care le dădea favorite la câştigarea Grupei F pe FC Barcelona şi Internazionale Milano, a fost respectat. Înaintea rundei a 6-a, toate cele patru echipe din această grupă puteau accede în optimile Ligii Campionilor însă, în cele din urmă, favoritele au avut câştig de cauză. FC Barcelona şi-a păstrat poziţia de lideră după ce s-a impus, cu 2-1, în deplasare, în faţa echipei la care evoluează Tiberiu Ghioane, Dinamo Kiev. Ucrainenii au început să viseze frumos după ce Milevski a deschis scorul în minutul 2, însă lucrurile au fost readuse pe făgaşul normal de Xavi (‘33) şi de Messi (‘86), care au punctat pentru victoria campioanei Europei. Tibi Ghioane a fost rezervă în acest meci. Inter Milano s-a impus şi ea în faţa campioanei Rusiei, Rubin Kazan, cu 2-0 (Eto’o 31, Balotelli 64). Cristian Chivu nu a jucat pentru campioana Italiei, fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe. Clasamentul final al Grupei F: 1. FC Barcelona 11p, 2. Inter Milano 9p, 3. Rubin Kazan 6p, 4. Dinamo Kiev 5p. Echipele FC Barcelona şi Internazionale Milano au acces în optimile de finală ale Ligii Campionilor, iar Rubin Kazan va juca în 16-imile Ligii Europa.
Click News

Exit mobile version