21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM vrea trei victorii în turneul de acasă

SCM vrea trei victorii în turneul de acasă

Un parcurs fără greşeală la primul turneu din serie ar face ca handbalistele craiovene
să-şi consolideze poziţia în vârful clasamentului seriei B.

În Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ din Craiova se va desfăşura, începând de mâine şi până duminică, primul turneu din cadrul seriei B a Diviziei A de handbal feminin, organizat de echipa clasată pe primul loc, SCM Craiova. Cele opt formaţii participante vor disputa, timp de trei zile, 12 partide, contând pentru etapele 10, 11 şi 12.
Gazdele de la SCM Craiova, antrenate de Victorina Bora, vor juca primul meci mâine, de la ora 14.15, cu CSM Bistriţa (locul 4). Sâmbătă, oltencele vor da piept cu CSM Sebeş (locul 8), într-o partidă programată cu începere de la ora 9.00, iar duminică, în ultima zi de turneu, handbalistele din Bănie vor întâlni Viitorul Mediaş (locul 6), de la ora 13.15.
Antrenoarea Victorina Bora a spus ieri că obiectivul echipei sale pentru acest turneu este obţinerea a trei victorii: „Vrem să ne adjudecăm toate punctele puse în joc deoarece locul pe care îl ocupăm ne îndreptăţeşte să ne gândim doar la succese. Echipa joacă altceva, are altă exprimare în teren faţă de partidele din startul campionatului. De acum încolo avem nevoie de cât mai multe jocuri amicale în compania unor adversari puternici, dar trebuie să ne concentrăm şi pe meciurile din campionat“. Singura jucătoare absentă din lotul craiovean este Luisa Pop, accidentată la nas la într-unul dintre meciurile din cadrul turneului amical „Cupa Craiovei“, desfăşurat la sfârşitul lunii trecute. Altfel, turneul al doilea din seria B va avea loc între 16 şi 17 ianuarie, la Râmnicu Vâlcea, iar al treilea, între 13 şi 14 februarie, la Timişoara, urmând ca returul campionatului să înceapă pe 13 martie.
Programul complet al turneului de la Craiova: Mâine: etapa a X-a: CSM Sebeş – CSM Slatina (9.00), Mureşul Târgu Mureş – Naţional Râmnicu Vâlcea (10.45), Viitorul 2007 Mediaş – Universitatea Timişoara (12.30), SCM Craiova – CSM Bistriţa (14.15); Sâmbătă: etapa a XI-a: CSM Sebeş – SCM Craiova (9.00), CSM Bistriţa – Viitorul 2007 Mediaş (10.45), Universitatea Timişoara – Mureşul Târgu Mureş (12.30), Naţional Râmnicu Vâlcea – CSM Slatina (14.15); duminică: etapa a XII-a: Naţional Râmnicu Vâlcea – CSM Sebeş (8.00), CSM Slatina – Universitatea Timişoara (9.45), Mureşul Târgu Mureş – CSM Bistriţa (11.30), Viitorul 2007 Mediaş – SCM Craiova (13.15).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII