8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia, reîncărcată din retur

Energia, reîncărcată din retur

Aflată pe locul 9 în Divizia A, după 13 etape disputate, echipa de baschet masculin Energia Rovinari nu şi-a luat gândul de la calificarea în play-off, mizând pe programul mai lejer de acasă, din partea a doua a campionatului, şi pe revenirea jucătorilor Trim şi Darby. Ca să redevină în retur o echipă de temut, conducerea grupării gorjene are misiunea de a transfera şi un jucător român de valoare. Baschetbaliştii gorjeni mai au de disputat două partide din turul campionatului, cu CSM Oradea, în deplasare, şi cu CSU Asesoft Ploieşti, acasă. „Cu ceva schimbări în iarnă ne vom îmbunătăţi jocul şi o să evoluăm mai bine în partea a doua a campionatului. Până atunci însă, trebuie să închidem prima parte a campionatului şi, din cele două meciuri rămase, să câştigăm unul. În retur avem un program mai bun, care ne va ajuta să urcăm pe o poziţie de pe care să luptăm pentru un loc în play-off“, a declarat antrenorul Theo Evans. Şi cel mai redutabil aruncător de trei puncte al formaţiei din Rovinari, cu un procentaj de 52,9, Silviu Lupusavei, crede că din retur Energia va avea altă faţă. „Avem şi meciuri mai uşoare acasă pentru că acum am jucat la Târgu Jiu doar cu echipe puternice, mai puţin partida cu Braşovul. Eu zic că în retur vom face dublu decât am făcut până acum“, a declarat Lupusavei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU