6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCSO Filiaşi vrea din nou pe podium

CSO Filiaşi vrea din nou pe podium

Clubul Sportiv Orăşenesc Filiaşi va participa în perioada 11-13 decembrie la ediţia a 8-a a Cupei de Crăciun „Atletico“ la fotbal de la Arad. Gruparea olteană va alinia la start două formaţii în întrecerea copiilor născuţi în anul 1998 şi mai mici şi o echipă la categoria copii născuţi în anul 2000 şi mai mici. La copiii născuţi în 1998, CSO Filiaşi 1 va da piept cu FCM UTA Arad, CS Atletico Arad şi Szarvas FC Focisuli (Ungaria), iar CSO Filiaşi 2 va întâlni CS Atletico ‘99 Arad, FC Bihor şi CS Bumbeşti Jiu. Lotul la această categorie este următorul: M. Ilina, R. Ungureanu, A. Badea, A. Puşcăşoiu, Al. Coandă, Al. Vodă, R. Enache, Al. Burduşel, A. Volintiru, R. Cazacu, L. Bogatu, R. Butişanu, C. Nicolae, Ad. Lupu, T. Birău, S. Vintilescu, I. Braboveanu. La copiii născuţi în anul 2000, CSO Filiaşi va înfrunta pe FCM UTA Arad, CS Atletico Arad, Bioland Paleu şi FC Ripensia 2000 Timişoara. Lotul va fi următorul: A. Dragotescu, C. Opriţoiu, M. Sultan, D. Braloştiţeanu, C. Şerban, I. Şoavă, R. Voicilă, D. Nedelcu, A. Stoican. De pregătirea sportivilor se ocupă antrenorii Florea Spînu şi Dan Ungureanu, aceştia beneficiind de condiţii bune la Filiaşi, acolo unde, în primăvară, cu sprijinul primăriei se va da în folosinţă şi un nou teren de fotbal cu gazon natural. „Suntem aproape de aceşti copii, care sunt adevăraţi ambasadori pentru oraşul Filiaşi. Pe lângă susţinerea juniorilor, vrem să înfiinţăm în oraşul nostru o echipă de seniori“, a spus Nicolae Stăncioi, edilul-şef al urbei. La rândul său, antrenorul Florea Spînu a anunţat obiectivele pentru perioada următoare: „Sperăm ca la Arad să obţinem clasarea pe podium la ambele categorii, după ce ediţia trecută am fost vicecampioni la categoria 1998. Obiectivul următor este să câştigăm campionatul judeţean, unde suntem lideri la grupa 1998, cu un golaveraj foarte bun, 158-19, iar apoi să ne calificăm la turneul final al Cupei «Gheorghe Hagi». Sunt mulţumit de sprijinul acordat acestor tinere talente care îşi doresc să facă pasul spre marea performanţă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS