18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDaţi-i şapte şi lui Gigi!

Daţi-i şapte şi lui Gigi!

Chiar dacă nu s-a răzbunat pe CFR Cluj şi pe cei care pun piedici măreţului destin al lui Adrian Mititelu, Universitatea a avut marţi un prilej de relaxare. Astfel, Costea şi compania au fost aşteptaţi cu surle şi trâmbiţe la Severin, unde, în retur, Ştiinţa va disputa în mod sigur meciurile de acasă. Spun sigur, fiindcă patronul echipei este un om de cuvânt şi s-a văzut că toate promisiunile sale de până acum s-au îndeplinit?!
Meciul inagural a fost un motiv de veselie de ambele părţi. Pe de-o parte, autorităţile Severinului s-au bucurat fiindcă formaţia locală, Drobeta (echivalenta Universităţii), echipa nu prea iubită de primarul Gherghe (omologul lui Toni Solomon), a fost masacrată de Ştiinţa, adică noua trupă a Mehedinţiului. Pe de altă parte, Mititelu a văzut cum la un singur meci s-au adunat aproape la fel de mulţi spectatori ca în tot acest tur pe „Ion Oblemenco“. Punct ochit, punct lovit. Să vedem acum cât o să poată rezista şi oamenii de acolo la performanţele obţinute la foc automat de Mititelu. Iar cum banul nu este o problemă, până îi „leşină“ conducerea pe oamenii de acolo, se găsesc banii necesari să fie construită „Arena Leilor“.
Revenind la ale noastre, după ultimele isprăvi, ne paşte iarăşi remanierea în iarnă. Mititelu şi-a dat seama că a greşit (a câta oară!!!) şi o să ia, pentru binele fotbalului oltenesc şi al Universităţii Craiova, măsuri extreme. „Geană“ e pe făraş, iar dacă Piţurcă nu o să accepte propunerea lui Mititelu, o să trebuiască să ne pricopsim cu unul dintre expeditorii celor 200 de CV-uri de clasă mondială, prezente pe biroul de la New York încă de astă-vară. Cine ştie cine o să iasă victorios după o selecţie mai riguroasă decât cea pentru „Megastar“. „Pariul“ Papură? „Salvatorul“ Ispas? „Terminatorul“ Mogoşanu? Sau, de ce nu, „Cuplul pantagruelic“ Borhot şi Ciorbă?
După ce problema antrenorului se va rezolva, în club o să fie aduşi doi, trei profesionişti pentru fiecare nivel. Să ne rugăm să nu fie prea multe niveluri, pentru că o să ne trezim cu o organigramă mai mare decât contul din care o să fie plătiţi aceştia.
În privinţa vedetelor din teren, o să-i vindem pe cei care sunt ofertaţi, nu neapărat pe cei doriţi, şi o să aducem în locul lor nişte valori certe. Sperăm să nu fie din rândul celor veniţi gratis sau al celor „experimentaţi“ doar în vârstă.
Şi pe urmă, o să zburdăm şi o să facem instrucţie cu toţi. Ah, cum o să defilăm!
Ne dorim cu toţii ca luni, în meciul contra idolului Becaloid, să nu ne facem de râs. Ştim că trebuie să pierdem meciul, dar totuşi măcar să nu o facem pe faţă. Să pară că ne dorim egalul.
Nu în ultimul rând, e de aşteptat ca suporterii să fie iarăşi puşi la punct şi cenzuraţi, fiindcă nemulţumirea noastră e clar nefondată. Cum ne-am găsit şi noi să protestăm tocmai acum, când echipa merge şnur. Afară cu suporterii şi cu simbolurile din clubul nostru! Să vină cefele, borhoţii, ochelarii de soare şi fraţicii să cânte la unison maneaua de Europa League via Godineşti şi marele cântec „Severino, Eterna Terra Nova“. Asta, până la noi ordine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII