29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSupărate pe arbitri, fotbalistele s-au bătut între ele

Supărate pe arbitri, fotbalistele s-au bătut între ele

Derbiul turului din campionatul Diviziei A de fotbal feminin, dintre Sporting Craiova, ocupanta primului loc cu maximum de puncte după nouă etape, şi Clujana Cluj, campioana din ultimii şapte ani, clasată pe locul trei, s-a încheiat cu scorul de 2-2 şi a avut parte de un final încins. Mai precis, după ultimul fluier al arbitrului, componentele celor două echipe s-au luat la bătaie, împărţindu-şi pumni şi picioare fără milă. „Cele de la Clujana au venit aici cu arbitrii. Am fost furate. Aşa au câştigat ele până acum campionate“, a strigat portarul formaţiei oltene, Floriana Bertea. În ciuda incidentelor, antrenorii celor două echipe, Sorin Pătraşcu şi Mirel Albon, selecţionerul naţionalei de senioare a României, şi-au dat mâna: „Fetele noastre au fost foarte nervoase că au pierdut primele puncte în acest sezon. Cred că golul anulat a pus puţin paie pe foc“, a explicat Pătraşcu. „A fost un meci cu o încărcătură deosebită. Multe faulturi, fragmentări, iar finalul jocului a pus capac. Dacă voi constata că jucătoarele mele sunt vinovate, le voi da afară“, a spus Mirel Albon. Gazdele au început în forţă meciul de pe stadionul „Electroputere“, conducând cu 2-0, prin reuşita Claudiei Buză şi a unui autogol al ardelencelor. La pauză a fost 2-1, Clujana reuşind să reducă din handicap. În partea a doua, campioana a egalat dintr-un penalti contestat vehement de craiovence. Mai mult, fetele de la Sporting au înscris şi al treilea gol, dar arbitrul l-a amânat pe motiv de ofsaid. Sporting Craiova are şanse mari să rămână campioană de toamnă, deoarece în ultima rundă din tur va întâlni echipa clasată pe ultimul loc, CS Intercredo Piteşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS