17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Scurte ştiri

Jigniri pe propria cheltuială
În timp ce unii sunt pasionaţi de grădinărit, alţii – de pescuit, există oameni care pur şi simplu nu rezistă tentaţiei de a fi insultaţi, pălmuiţi şi, dacă este posibil, şi scuipaţi în faţă. Din cauza acestei pasiuni originale, un californian va fi nevoit să-şi petreacă o scurtă vacanţă într-o închisoare din oraşul canadian Thousand Oaks. După cum informează Tiscali.it, Charles Hersel, de 39 de ani, fără antecedente penale, a fost arestat întrucât a plătit mai mulţi liceeni cu suma de 31 de dolari ca să îl jignească. El a cerut adolescenţilor să îl scuipe în faţă, să îl înjure şi, din când în când, să îi mai dea şi câteva palme. În ciuda faptului că această pasiune a californianului nu este tocmai ilegală, Hersel a fost totuşi arestat, el fiind acuzat că îi „deranjează“ pe minori.

Shakira, nerăbdătoare să devină mamă
Cunoscuta solistă sud-americană, Shakira, este nerăbdătoare să devină mamă. Într-un interviu acordat recent, cântăreaţa columbiană a mărturisit că este pregătită să-şi întemeieze o familie alături de iubitul ei, Antonio de la Rua, pentru că deja „ceasul biologic a început să ticăie“. „Sunt înnebunită să am un copil. Amândoi suntem. Mie mi-ar plăcea doi, iar Antonio vrea trei. Aşa că, probabil, vom face asta după noul meu album, care va ieşi anul viitor. Nu cred că se va întâmpla mai devreme, pentru că în 2010 voi avea concerte. De fapt, ceasul meu biologic ticăie deja. A devenit o nevoie fizică acum“, a recunoscut solista. Shakira a fost sigură din primul moment că Antonio este bărbatul alături de care vrea să îşi petreacă tot restul vieţii. „Atunci când am intrat, l-am văzut stând şi m-am gândit: «Acest bărbat este pentru mine, este bărbatul vieţii mele». Am continuat să îl privesc, iar în cele din urmă m-am dus să îl cunosc. Apoi mi-am urmat intuiţia şi totul a funcţionat. Sincer, să îl întâlnesc în acea noapte a fost ca şi cum aş fi câştigat la loterie“, a mărturisit diva.

Insomniacă la patru ani
Ca orice copil de vârsta ei, micuţa Jess Tinsley, de patru ani, din Marea Britanie, are o oră fixă la care merge la culcare. După ce părinţii îi fac baie şi îi citesc o poveste, la 7.15 pm, fetiţa adoarme. Toate asemănările cu ceilalţi copii se termină însă aici. Din păcate pentru părinţii ei, Tanya şi Christ, Jess pare să fie cea mai tânără insomniacă din Regatul Unit. Deşi adoarme relativ repede, la miezul nopţii ea este în picioare şi îşi ţine părinţii treji până dimineaţa. „Odată s-a întâmplat să doarmă o oră sau două şi a stat trează 36 de ore“, a povestit Tanya. „Jess a fost foarte cuminte când era micuţă şi dormea toată noaptea. Însă, de când are un an, a început să se trezească şi să facă mici chestii amuzante, se prefăcea că mănâncă sau bea, râdea şi se juca împreună cu prietenii imaginari. Nu plângea. Pur şi simplu, părea că nu mai are nevoie de somn. La început, ne-am făcut griji să nu îşi facă rău şi am adus-o la noi în dormitor, unde a continuat să se joace şi să facă abstracţie de nou. Medicii ne-au asigurat că nu este nimic grav şi că îi va trece, însă Jess nu pare că şi-a revenit“, a mai spus aceasta. După doi ani de insomnie, medicii par să fi găsit cauza problemei lui Jess. Din câte se pare, fetiţa se trezeşte pentru a-şi „pune în aplicare“ ceea ce visează. Pentru că această activitate vis-joacă îi place aşa de mult, fetiţa a devenit dependentă de această experienţă, astfel încât, în mod inconştient, ea îşi întrerupe somnul nocturn pentru a-şi trăi visele.
Ştiri furnizate de Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS