17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportHănescu nu-şi revine

Hănescu nu-şi revine

Tenismanul Victor Hănescu a fost eliminat în prima rundă a Mastersului de la Paris, dotat cu premii totale de 2.750.000 de euro, ultimul turneu ATP al anului pentru el. Bucureşteanul de 29 de ani, prezent pentru prima dată din 2005 încoace la puternicul turneu din capitala Franţei, a fost depăşit, surprinzător, de spaniolul Albert Montanes (32 ATP) cu 6-3, 3-6, 6-7(3). Victor, care în această săptămână a mai „căzut“ un loc în clasamentul mondial, ocupând poziţia 37 în ierarhia ATP, nu mai cedase în faţa ibericului de patru ani, şi atunci pentru că a abandonat, obţinând în tot acest timp patru victorii. Victor Hănescu s-a ales după această evoluţie cu 8.000 de euro şi 10 puncte ATP, singurul său merit fiind acela că a fost prezent pe tabloul principal al ediţiei din acest an, la care favorit principal este liderul mondial, elveţianul Roger Federer. Începutul de săptămână a fost la fel de sumbru şi pentru Alexandru Luncanu, care a fost învins tot în runda inaugurală, dar în primul tur la challenger-ul de la Aachen (Germania). Sportivul nostru, aflat pe locul 316 în clasamentul ATP, nu i-a făcut faţă belgianului Ruben Bemelmans (220 ATP), cedând rapid cu 2-6, 4-6. Alexandru Luncanu a încasat, pentru simpla prezenţă pe tabloul principal, 440 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS