10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportŞtiinţa, în sferturi

Ştiinţa, în sferturi

Poli Iaşi – „U“ Craiova 0-3
Stadion
„Emil Alexandrescu“, spectatori: 1.000.
Au marcat: M. Costea ’25 – penalti, ’42, Fl. Costea ’87.
Poli Iaşi: Pleşca – Străuţ, A. Ilie, L. Munteanu (’52, Mihailov), Costache – Miclea (C. Buta ’58), Bernsjak, Ignatov, C. Bratu (’73, Bujor) – C. Constantin, Balde. Antrenor: Petre Grigoraş.
„U“ Craiova: Merlier – Bădoi, V. Găman, Mitchell (’89, Firţulescu), Şoavă – Prepeliţă (’75, Wobay), D. Stoica, Dilevski, Rose – M. Costea (’87, Dina), Fl. Costea. Antrenor: Eugen Neagoe.
Cartonaşe galbene: Costache, Străuţ, A Ilie / V. Găman, Wobay.
Au arbitrat: Ov. Haţegan – Cr. Nica, A. Oniţa.

Craiova a învins la scor de forfait în Copou şi merge mai departe în Cupa României, după o partidă la discreţia Universităţii, în care fraţii Costea şi portarul Merlier au fost cei mai buni dintre olteni.

Cu Dorel Stoica revenit la echipă, Universitatea Craiova a început bine meciul, închizând culoarele în apărare şi preferând să folosească arma contraatacului pe un teren greu din cauza ploilor căzute înaintea partidei. În minutul 25, la o fază în careul ieşenilor, Florin Costea a fost agăţat de Costache, iar Mihai Costea a transformat penaltiul cu precizie. Cinci minute mai târziu, Prepeliţă a avut şansa să mărească avantajul Craiovei, dar jucătorul Ştiinţei, scăpat singur cu Pleşca, a şutat peste poartă din poziţie ideală. Florin Costea a dat şi el cu piciorul golului în minutul 35, când a trecut cu o execuţie frumoasă de Străuţ, dar a intrat în unghi şi nu a mai putut finaliza aşa cum şi-ar fi dorit. Încercând să iasă din chingi, ieşenii au răspuns prin două faze bune la poarta lui Merlier, însă belgianul a fost atent. Mai întâi, Balde (’36) a şutat puternic de la 16 m, iar Merlier a respins în corner, apoi C. Bratu (’39) nu a ajuns la o minge care a trecut paralel cu linia porţii. Prima parte a jocului s-a încheiat cum nu se putea mai bine pentru olteni, care au punctat pentru 2-0, prin acelaşi Mihai Costea, după o fază în care atacantul oltean a fost ajutat şi de noroc.

Victorie după 24 de ani la Iaşi

Repriza a doua a început cu Poli Iaşi la cârma jocului, însă moldovenii s-au lovit de zidul făcut de fundaşii craioveni în faţa lui Merlier, apărând cu dârzenie rezultatul liniştitor de pe tabela de marcaj. Trupa lui Eugen Neagoe a scăpat cu bine în minutul 61, când Ignatov, singur cu Merlier, l-a luat la ţintă pe portarul Ştiinţei, apoi, patru minute mai târziu, Costache, din foarfecă, a trimis alături. Merlier a salvat poarta la lovitura liberă executată de Ignatov (’73), apoi belgianul a ieşit greşit la o centrare de pe partea dreaptă, iar Bujor a trimis cu capul, mingea trecând însă peste transversală. Poli Iaşi putea reduce din handicap în minutul 77, când Găman a făcut henţ în careu, dar Merlier a ghicit colţul spre care a tras Ignatov de la punctul cu var, făcându-i pe mulţi dintre spectatorii moldoveni să părăsească arena din Copou. Aceştia nu au suportat umilinţa din finalul partidei, când oltenii şi-au ridiculizat adversarul la câteva faze şi au mai marcat o dată prin Florin Costea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

50 COMENTARII