12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Mărgineanu, out

Handbaliştii de la CS Universitatea Craiova întâlnesc astăzi, de la ora 16.00, pe teren propriu, formaţia Romvag Caracal, într-o etapă intermediară din Divizia A, seria C. Antrenorul principal al craiovenilor, Paul Stuparu, a spus ieri că partida cu Romvag se anunţă dificilă: „Ne aşteaptă un joc dificil cu cei din Caracal, dar sper că băieţii se vor mobiliza şi vom obţine victoria“. Unii jucători din tabăra craioveană au probleme medicale minore, dar recuperabile până la ora jocului, dar antrenorii nu vor putea să îl folosească pe Silviu Cristian Mărgineanu, suspendat o etapă. „La meciul de la Arad, din etapa a doua, pe care l-am câştigat cu scorul de 31-28, Mărgineanu a încercat să aplaneze un conflict în teren şi a fost eliminat, apoi a fost sancţionat de Comisia de Disciplină cu o etapă de suspendare şi o amendă de 400 de lei. Dacă făceam contestaţie, poate îi dădea şi mai mult“, a explicat Stuparu.
După ce anul trecut au ratat pe puţin promovarea în Liga Naţională, handbaliştii craioveni au început bine actualul sezon. Florin Pavel şi colegii săi au obţinut două victorii importante, acasă cu HC Delignit Mehedinţi (scor 35-25) şi în deplasare cu HC Arad (31-28). „După jocul cu Romvag Caracal ne aşteaptă încă o partidă dificilă, în deplasare, cu LPS Banatul Timişoara, apoi mai avem în turul I cu Unirea Sânnicolau Mare şi la CSM Lugoj. Sper să rămânem pe primul loc, fără înfrângere, după aceste partide“, a mai spus antrenorul de la CS Universitatea Craiova. Tot astăzi, în runda a patra a Diviziei A, seria C, se mai dispută partidele: HC Delignit Mehedinţi – Unirea Sânnicolau Mare (ora 16.00) şi HC Arad – LPS Banatul Timişoara (ora 17.00). CSM Lugoj va sta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS