11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDică şi Iacob, învinşi de AEK Atena

Dică şi Iacob, învinşi de AEK Atena

Echipa antrenată de Oleg Protasov, Iraklis Salonic, la care românii Nicolae Dică şi Victoraş Iacob au fost integralişti, a pierdut duminică, în deplasare, cu 1-0, partida susţinută în compania formaţiei AEK Atena, în cadrul etapei a 3-a a campionatului Greciei. Singurul gol al acestei partide a fost marcat de Kafes, în minutul 12. În urma acestui rezultat, AEK Atena a urcat pe locul trei în clasament, cu şase puncte, în timp ce echipa lui Oleg Protasov a coborât poziţia a opta, cu patru puncte. Tot în cadrul rundei a 3-a a campionatului elen, Panathinaikos Atena, adversara lui Dinamo Bucureşti din grupele Ligii Europa, s-a impus duminică, cu 1-0, în deplasare, în faţa lui Panathinaikos. Unicul gol al jocului a fost înscris de francezul Cisse, în minutul 79. În urma acestui rezultat, Panathinaikos se menţine pe primul loc în clasament, cu nouă puncte din tot atâtea posibile şi golaveraj 5-0. Dinamo va juca primul meci împotriva lui Panathinaikos din cadrul Grupei F a Ligii Europa pe 1 octombrie, pe teren propriu, dar cu porţile închise, în timp ce returul este programat pe 16 decembrie, la Atena.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS