17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRevanşa lui Nalaţi

Revanşa lui Nalaţi

Ceahlăul – Pandurii 1-2
Stadion
„Ceahlăul“, spectatori: 3.000.
Au marcat: Doicaru ’23 / Martinovic ’20), Nalaţi ’54.
Ceahlăul: Roheţki (’46, G. Savu) – Burlacu, Forminte, S. Ichim, Barna – Bădescu, V. Achim, Onciu (’56, Gafiţa), Cebotaru – Doicaru, Vinicius (’71, D. Prodan). Antrenor: Florin Marin.
Pandurii: Mingote – Rusu, Martinovic, Chibulcutean, Cardoso – Stancu (’56, Tilincă), Stângă, Nalaţi, Grecu – Basara (’56, Hidişan) – Stromajer (’81, Murgan). Antrenor: Sorin Cîrţu.
Cartonaşe galbene: Roheţki, Forminte, Burlacu / Cardoso, Hidişan.
Au arbitrat: P. Unimatan – Ed. Crângaşu, N. Megheşan.

Revenirea lui Sorin Cîrţu pe banca tehnică a coincis cu cea de-a treia victorie a pandurilor în acest sezon, gorjenii părând dependenţi de prezenţa tehnicianului la marginea terenului. Oltenii au recuperat punctele pierdute acasă cu Internaţional Curtea de Argeş pe terenul altei nou-promovate, Ceahlăul, deşi misiunea de redresare părea compromisă înaintea jocului de indisponibilitatea lui Raskovic. Cîrţu a găsit o soluţie de compromis, reprofilându-l pe Basara al doilea vârf, sârbul bifând prima prezenţă în Liga I. Stancu şi Nalaţi au fost alte surprize în unsprezecele reformat al pandurilor, unul care a dat semne de slăbiciune în primele minute, când Forminte a avut, în două rânduri, şansa deschiderii scorului (’6, ’9). Pandurii a replicat cu Grecu, a cărui cursă spre gol a fost oprită neregulamentar de portarul Roheţki în postură de ultim apărător (’19). Centralul debutant Paul Unimatan a acordat doar cartonaş galben şi lovitură liberă de la marginea careului, în ciuda faptului că gorjenii au cerut penalti şi eliminare. Martinovic a executat, însă, superb lovitura liberă şi Roheţki a fost obligat să scoată mingea din plasă. Doar trei minute a durat avantajul oaspeţilor, Doicaru egalând cu noroc. Barna a şutat puternic din lovitură liberă de la 25 de metri, mingea a lovit bara şi a ricoşat la Doicaru, care a marcat din şase metri.

Mingote a parat
un penalti

Florin Marin l-a lăsat la cabine pe portarul Roheţki, dar nici Savu nu a fost mai norocos. Pandurii s-a desprins pe tabela de marcaj la câteva minute de la reluare prin Adrian Nalaţi, ex-bistriţeanul reluând cu capul din interiorul careului mingea centrată de pe dreapta de Stancu. O revanşă frumoasă pentru Nalaţi, care în iarnă a fost exilat de Sorin Cîrţu la Gloria Bistriţa, fotbalistul profitând acum de prima şansă ce i s-a acordat. Nemţenii s-au aruncat în atac şi insistenţa lor a dat roade în minutul 68, când Vinicius a şutat puternic de la 18 metri, mingea l-a lovit în mână pe Adrian Rusu şi arbitrul Unimatan a arătat punctul cu var. Acelaşi Vinicius şi-a asumat transformarea penaltiului, dar Mingote a păstrat avantajul pandurilor. Forcingul de final al pietrenilor s-a lovit de defensiva pandurilor, care nu le-au mai permis gazdelor să revină.

Cîrţu a fost mulţumit doar de rezultat

Deranjat de jocul echipei sale, antrenorul pandurilor, Sorin Cîrţu, s-a declarat totuşi mulţumit de rezultatul de la Piatra Neamţ. Tehnicianul susţine că evoluţia echipei a fost influenţată de decizia arbitrului, care nu a acordat penalti şi eliminare la faza ce a precedat primul gol. „Era de aşteptat un meci de luptă, între două echipe care îşi caută locul în clasament, aflate în foame de puncte. Jocul a fost echilibrat. Prestaţia noastră a fost influenţată de decizia greşită a arbitrului, care trebuia să dicteze penalti şi eliminare la faza premergătoare primului gol. A fost o greşeală majoră. Meritam măcar un rezultat de egalitate. Nu sunt mulţumit de echipă, ci de rezultat, pentru că ne-am recuperat punctele pierdute acasă, cu Internaţional“, a spus Cîrţu. Şi norocul a jucat un rol important în stabilirea rezultatului de la Piatra Neamţ, acolo unde formaţia Pandurii a avut la dispoziţie un singur atacant valid, Stromajer. „Să nu aşteptaţi un joc spectaculos de la noi. Nu am avut atacanţi, Raskovic s-a accidentat la antrenament, iar Basara e, de fapt, mijlocaş. Ăsta este fotbalul, tot ce ni s-a întâmplat rău săptămâna trecută s-a întors acum în favoarea noastră“, a mai spus Sorin Cîrţu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS