11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVictorie la scor pentru vâlceni

Victorie la scor pentru vâlceni

CSM Vâlcea ar fi trebuit să joace în deplasare, la CS Otopeni, ultima partidă amicală înainte de startul campionatului, în faţa unui adversar puternic. Planurile tehnicianului Alin Artimon au fost date peste cap de fotbaliştii colegei de serie, care au anunţat că refuză să intre pe teren din cauza restanţelor financiare pe care le au de încasat. În aceste condiţii, oficialii echipei din Zăvoi au fost nevoiţi să găsească un adversar pentru ultima verificare şi soluţia a fost Voinţa Domneşti, grupare care va activa în Liga a III-a. Meciul a fost la discreţia vâlcenilor, care s-au impus fără probleme cu scorul de 5-0, la pauză tabela indicând 2-0. Golurile au fost marcate de Dobre, Roman (2), Boroiban şi Sergiu Popescu, întâlnirea cu Voinţa terminându-se cu cel mai categoric succes al vâlcenilor din această vară.
Antrenorul grupării din Zăvoi, Alin Artimon, a încercat noi soluţii pentru postul de atacant, deficitar la CSM Vâlcea. Timişoreanul a decis să-l reprofileze pe tânărul Octavian Vasile, care în disputa cu Voinţa Domneşti a făcut cuplu în avanposturi cu Roman. Tehnicianul a început meciul în formula: Perianu – Pasăre, C. Dinu, Vişa, Goge – I. Popa, Gârlă, Sg. Popescu, Dobre – Vasile, Roman. Artimon a făcut schimbări după mai bine de o oră de la startul întâlnirii, pe teren mai intrând: Rusandu, Chiriţă, Pârvu, Dandea, Deaconescu, Voinea, Roşca, Onofrei, Găman, Boroiban şi Băltăţeanu.
Vâlcenii sunt nemulţumiţi de incertitudinea care domneşte în privinţa adversarei din prima etapă a campionatului. CSM Vâlcea ar putea juca fie cu Liberty Salonta, în cazul în care bihorenii se înscriu în campionat, fie cu ACU Arad, echipă implicată într-un scandal de corupţie, fie cu CFR Timişoara. Este posibil ca echipa din Zăvoi să nu joace sâmbătă, caz în care meciul va fi reprogramat pentru o dată ulterioară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS