3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRaţ vrea să evite dezastrul lui Şahtior

Raţ vrea să evite dezastrul lui Şahtior

Revenit după o accidentare, fundaşul român al lui Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ, este anunţat titular în partida din această seară cu FC Timişoara, din manşa secundă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Jucătorul lui Şahtior susţine că formaţia sa este obligată să se impună în faţa grupării bănăţene deoarece echipa antrenată de Mircea Lucescu, ultima câştigătoare a Cupei UEFA, nu îşi poate permite să fie eliminată atât de devreme din competiţiile europene.
„Trebuie să câştigăm meciul de miercuri (astăzi – n.r.) cu orice mijloace şi nu concepem să fim eliminaţi de Timişoara. Venim după un sezon în care am luat Cupa UEFA şi nu ne permitem să rămânem în afara Europei. Ar fi un dezastru pentru noi să fim eliminaţi din cupele europene atât de timpuriu. Principalul obiectiv al nostru în această stagiune îl reprezintă participarea în grupele Ligii Campionilor. Ne aşteaptă o partidă dificilă, pentru că Timişoara a arătat la Doneţk că formează un grup puternic“, a spus fundaşul.
Atacantul Gigel Bucur, care a înscris la Doneţk de două ori, consideră că Răzvan Raţ va fi cel mai periculos jucător al lui Şahtior după ce în jocul tur a lipsit. „Raţ va fi arma secretă, dar sper să nu marcheze. Noi trebuie să ne calificăm chiar dacă înscriu eu sau alţi colegi. Sper să facem şi la Timişoara jocul bun de la Doneţk şi avem şansa noastră“, a spus Bucur.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS