12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportÎnfrângere usturătoare pentru vâlceni

Înfrângere usturătoare pentru vâlceni

CSM Vâlcea a jucat penultima partidă din această pauză competiţională în deplasare, pierzând cu 1-3 pe terenul formaţiei Concordia Chiajna, în faţa câtorva zeci de spectatori. Gazdele au început foarte bine întâlnirea şi au marcat de două ori în prima repriză, din acţiuni aproape identice. Primul care a punctat a fost juniorul Neagu, cu un şut sec din interiorul careului, după o pasă excelentă a lui Diniţă. Avantajul a fost majorat de Martinescu, după o pasă a lui Cristi Ciubotariu. În mitanul secund, Adrian Bumbescu şi Alin Artimon au efectuat multe schimbări în echipele de start, dar jocul nu a scăzut în intensitate, iar fazele periculoase au alternat la ambele porţi. Au mai marcat doar vâlcenii, câte un gol în fiecare poartă. Marius Onofrei a reuşit să reducă din handicap printr-un şut de excepţie de la marginea careului, scorul final fiind stabilit de Pârvu, care a trimis în propria poartă la o încercare de a respinge o minge în careu. „Am jucat mai slab în prima repriză şi mai bine în cea de-a doua. Am luat toate cele trei goluri din greşeli personale. Este încă o partidă din care am avut ce învăţa“, a afirmat secundul formaţiei vâlcene, Mitică Teleşpan.
Alin Artimon a folosit următoarea formulă de start: Rusandu – Pasăre, Vişa, Dinu, Goge – Sg. Popescu, I. Popa, Gârlă, Dobre – Roman, Băltăţeanu. Pe parcursul meciului au mai intrat: Perianu, Onofrei, Deaconescu, Dandea, Pârvu, Roşca, Găman, Vasile. Până la debutul noului sezon competiţional, CSM Vâlcea va mai disputa un meci amical, sâmbătă, pe propriul teren, în faţa colegei de serie CS Otopeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS