Şapte dintre cele opt tenismene române participante la turneul de la Oneşti au reuşit calificarea în sferturile de finală ale ITF-ului de 10.000 de dolari. Elora Dabija, campioană europeană la categoria 18 ani, a pierdut primul set în faţa Biancăi Dănăilă, scor 6-7(6), dar le-a câştigat pe următoarele cu acelaşi scor, 6-1. În sferturi, Elora, principala favorită a turneului, o va întâlni pe Andreea Mitu, a şasea favorită, pe care a bătut-o până acum de trei ori din tot atâtea meciuri.
Piteşteanca Diana Enache, a treia favorită, a avut şi ea parte de o partidă dificilă, dispunând în trei seturi, scor 6-7(5), 6-3, 6-3, de italianca Stephanie Scimone, o jucătoare venită din calificări. Diana Enache urma să o întâlnească pe Alexandra Damaschin, învingătoare cu 7-5, 6-2 în meciul cu Diana Marcu.
Cea mai concludentă victorie a optimilor a fost obţinută de favorita numărul opt, Alexandra Cadantu, aceasta lăsându-i un singur game Andreei Oancea, urmând să o întâlnească pe Camelia Hristea.
Iată rezultatele complete înregistrate în optimile de finală: Elora Dabija – Bianca Dănăilă 6-7(6), 6-1, 6-1; Andreea Mitu – Oana Stănică forfait Stănică; Camelia Hristea – Cristina Stancu 6-2, 4-1 abandon Stancu; Alexandra Cadantu – Andreea Oancea 6-0, 6-1; Alexandra Damaschin – Diana Marcu 7-5, 6-2; Diana Enache – Stephanie Scimone 6-7(5), 6-3, 6-3; Zuzana Zlochova – Alice Radu (Craiova) 3-6, 6-1, 6-1; Sabina Lupu – Ioana Ivan 6-4, 6-4.
La turneul de 25.000 de dolari de la Almaty (Kazahstan), tenismana română Agnes Szatmari a înregistrat o înfrângere în sferturile de finală la simplu, dar a obţinut calificarea în finala de dublu. În proba de simplu, sportiva noastră de 22 de ani, ocupantă a poziţiei 275 în clasamentul WTA, a fost întrecută în două seturi, scor 1-6, 3-6, de Oksana Kalashnikova (Georgia, 228 WTA), alegându-se astfel cu 14 puncte în clasamentul mondial. În proba de dublu, Agnes Szatmari şi rusoaica Nina Bratchikova le-au invins, cu 7-5, 6-1, pe Elina Gasanova (Rusia) şi Sofia Shapatava (Georgia), urmând să se dueleze pentru trofeu cu perechea Elena Chalova (Rusia) / Oksana Kalashnikova (Georgia).