16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Nedelcu, la RMN

Fotbalistul adus de CSM Vâlcea de la Concordia Chiajna, Marian Nedelcu, a plecat la Bucureşti pentru un test RMN şi pentru câteva şedinţe de fizioterapie. Atacantul echipei vâlcene s-a accidentat în meciul amical contra Jiului Petroşani şi a ratat partida de aseară cu Gaz Metan Mediaş. Tratativele dintre CSM şi Marian Nedelcu s-au finalizat, fotbalistul urmând să vină cu dezlegarea pentru a semna un contract cu gruparea olteană.
Golgheterul CSM-ului din campionatul trecut, Enache Câju, are şanse mari să ajungă la Universitatea Cluj-Napoca, deşi şi-a dorit să revină în primul eşalon. „Am primit un telefon de la domnul Ioan Mărginean, de la Cluj. Mi-a spus că acolo se pun bazele unei echipe puternice şi pare o ofertă tentantă. Până la urmă nu ţin neapărat să revin în Liga I, voi merge unde se doreşte performanţă şi unde îmi va fi bine şi din punct de vedere financiar“, a spus jucătorul adus de CSM Vâlcea de la Gloria Bistriţa pentru suma de 30.000 de euro. „Deocamdată, nu este nimic concret. Noi suntem dispuşi să negociem cu oricine, chiar şi pentru un împrumut“, a declarat Verigeanu. Enache Câju a marcat în ediţia trecută de campionat 14 goluri, fiind pe locul trei al golgheterilor din eşalonul inferior.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS