12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportUniversitatea, egala lui Lazio

Universitatea, egala lui Lazio

În cel mai important amical al verii, oltenii au remizat, 1-1, în faţa unui adversar de calibru, Lazio, cel mai bun jucător al Ştiinţei fiind goalkeeper-ul Silviu Lung Jr.

Universitatea Craiova a disputat sâmbătă seară amicalul de lux al acestei veri, cu câştigătoarea Cupei Italiei 2009, Lazio, partidă care a fost urmărită din tribune de selecţionerii Răzvan Lucescu şi Emil Săndoi. Meciul, care s-a disputat pe „Stadio Rodolfo Zandegiacomo“ din Auronzo di Cadore (Italia), a fost precedat de un moment de reculegere în memoria unui suporter al lazialilor, Gabriele Sandri, decedat. Daniel Mogoşanu, care a deplasat pentru această partidă de verificare doar 16 jucători (restul rămânând sub comanda lui Ungureanu în pregătiri la Kaprun), a trimis în teren echipa: Silviu Lung Jr. – Dănănae, V. Găman, Barbu, Şoavă, D. Stoica, Prepeliţă, Dilevski, Florin Costea, Dina, Mihai Costea. Noul antrenor al lui Lazio, Ballardini, a folosit formaţia: Muslera – Lichsteiner, Siviglia, Şt. Radu, Kolarov, Brocchi, Ledesma, Mauri, Zarate, Foggia, Rocchi.
Chiar dacă în prima repriză Lazio a dominat, irosind câteva ocazii de a marca prin Rocchi, Zarate şi îndeosebi Foggia, italienii nu au reuşit să înscrie, portarul Silviu Lung Jr. fiind imbatabil. Finalul primului mitan a aparţinut fraţilor Costea, aceştia fiind foarte aproape de gol: după ce şutul lui Mihai a fost respins de pe linia porţii (‘40), în ultimul minut, Florin Costea a trimis o minge plasată, spre vinclul porţii lui Muslera, scoasă spectaculos în corner de portarul romanilor.

Inzaghi, parat de Lung

În repriza secundă, Lazio a jucat în formula: Bizzarri – Scaloni, Rozenhal, Cribari, De Silvestri, Firmani, Dabo, Eliseu, Correa, Pandev, S. Inzaghi. În formaţia noastră, Mogoşanu l-a înlocuit pe Dina cu Baird. Lazio a deschis scorul la nici un sfert de oră după reluare, prin fundaşul Scaloni, care l-a învins din unghi pe Lung Jr., 1-0 (‘57). Apoi, portarul Ştiinţei s-a făcut remarcat la câteva acţiuni ale elevilor lui Davide Ballardini, îndeosebi la faza în care S. Inzaghi, din apropierea buturilor, n-a reuşit să-l învingă, cu capul, pe înlocuitorul lui Bornescu (‘69). Ca o paranteză, cotidianul Il Messaggero, în ediţia on line de după meci, a publicat formaţia oltenilor din amicalul cu Lazio cu Bornescu în poartă şi cu Gîngioveanu şi Bărboianu printre titulari, iar Mitchell printre rezerve. Totodată, Jerry Gane a fost trecut ca antrenor principal al Ştiinţei.
Revenind la meciul propriu-zis, în repriza secundă, la Universitatea au mai intrat, pe rând, Rose, Wobay şi Gogoşoiu. Craiova a ieşit la joc, iar Baird (foto) a marcat un gol spectaculos, cu capul, din centrarea lui Şoavă, 1-1 (‘72), cu acest rezultat încheindu-se amicalul de sâmbătă seară.
Cu zece minute înainte de ultimul fluier, Prepeliţă a reintrat pe teren în locul autorului golului, Michael Baird, accidentat, iar Silvică Lung i-a lăsat, după o partidă remarcabilă, locul lui Merlier.

„Amical reuşit“

Jucătorul român de la Lazio, Ştefan Radu, a spus la televiziunea Sport.ro, cea care a transmis în direct partida: „A fost un amical reuşit, am întâlnit o echipă foarte bună. Mi-a plăcut cum s-a prezentat Craiova“.
Directorul executiv al Craiovei, Dan Stălinescu, a comentat pentru craiovamaxima.ro prestaţia oltenilor. „Am arătat că suntem pe drumul cel bun. Important e că ne-am făcut jocul. Sigur, au fost momente în care Lazio ne-a pus probleme, dar ne aşteptam, în faţa unui astfel de adversar nu ai cum să scapi fără emoţii. În finalul meciului, noi am acuzat şi o stare de oboseală. Să nu uităm că am făcut o deplasare de 150 de kilometri în dimineaţa meciului“, a afirmat oficialul Craiovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII