10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGeorge Roşca a fost amendat

George Roşca a fost amendat

Tehnicianul de la CSM, Alin Artimon, a decis să-l reprimească în lot pe mijlocaşul George Roşca, trimis la echipa a doua săptămâna trecută, după un schimb dur de replici. „Roşca este un fotbalist valoros, asta fără doar şi poate. Are potenţial, rămâne doar să-l fructifice aşa cum trebuie. Eu în ultimele şase luni am avut discuţii nenumărate cu George, am vorbit cu el mai mult decât am vorbit cu copilul meu. A zis ca mine, a făcut ca el. După comportarea pe care a avut-o, l-am trimis la echipa a doua, dar am decis să-l reprimesc în lot, urmând să ia o amendă usturătoare. Poate nu îşi dă seama, dar în acest campionat are o şansă mare să-şi dovedească valoarea. Nu am resentimente faţă de nimeni, nici faţă de el, nici faţă de Boroiban. Când fac primul unsprezece nu mă uit la numele fotbaliştilor. Joacă cine este în formă maximă. În fine, sper să fi învăţat ceva din această întâmplare“, a declarat Alin Artimon. Conducerea de la CSM aşteaptă un semn de la patronul Universităţii, Adrian Mititelu, pentru a relua negocierile pentru cele 25% dintr-un eventual transfer al atacantului Florin Costea: „Eu aştept un telefon de la Craiova. Aşa ne-am înţeles ultima dată. Suntem dispuşi la negocieri. Din punctul nostru de vedere datele problemei nu s-au schimbat. Din păcate, ne cam presează timpul“, a spus directorul general al vâlcenilor, Florin Verigeanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS