5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCazul Bornescu, amânat

Cazul Bornescu, amânat

Comisia de Soluţionare a Litigiilor de la LPF a analizat ieri, pentru a doua oară, cazul Bornescu vs. Universitatea, portarul oltean depunând un memoriu prin care reclamă restanţe financiare ale clubului faţă de el, dorind, totodată, să fie declarat liber de contract. Conform unui comunicat al grupării din Bănie, Bornescu ar invoca neplata a 20.000 de euro, în timp ce Universitatea a depus la LPF o expertiză contabilă din care reiese că Ştiinţa i-ar fi achitat în avans jucătorului 70.000 de dolari. Conform GSP, George Copos i-a promis lui Viorel Hizo că Bornescu va ajunge în cantonamentul Rapidului de la Dusseldorf, în cazul în care acordul jucătorului cu Ştiinţa va fi reziliat. Aseară, cele două părţi au cerut decalarea termenului de judecată, primind o amânare de aproape trei săptămâni, dat fiind faptul că membrii Comisiei vor intra în concediu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS