16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCeferiştii, în cantonament în Serbia

Ceferiştii, în cantonament în Serbia

Nou-promovata în Liga a II-a, Gaz Metan CFR Craiova, aflată în pregătiri de la începutul săptămânii trecute, şi-a definitivat programul pentru sezonul ce va începe în august. Până pe 20 iulie, găzarii se vor antrena la Depou. După ce, în prima săptămână, au efectuat câte o şedinţă de pregătire pe zi, de astăzi antrenamentele vor fi intensificate, cu câte două şedinţe zilnic. Pe 20 iulie, Gaz Metan CFR va pleca în Serbia, în staţiunea Donji Milanovac, într-un cantonament centralizat de zece zile. Iniţial, ceferiştii au intenţionat să se pregătească la Straja, dar au renunţat din cauza condiţiilor. În schimb, la Donji Milanovac, totul pare a fi pe placul staff-ului tehnic. „Am vizitat deja locaţia şi sunt condiţii foarte bune în Serbia. Din ce am înţeles, până nu demult, acolo se pregătea şi naţionala Serbiei. Băieţii trebuie să acumuleze cât mai mult în cantonamentul de la Milanovac pentru a porni cu bateriile încărcate campionatul“, a declarat Cristea Boldici, antrenorul principal al echipei.
Lotul aflat în pregătiri este următorul: Rîmniceanu, Cojocaru, Vulpescu, Firulescu – portari, Preda, Feleagă, Pătrană, Nicola, Cruşoveanu, Ignat, Vîrlan, Niţă, Rioşanu, Mitri, M. Găman, Niţu, Răduţ, Oprea, Chivu, Buzărnescu, Lepădat, Crăciun, Goge – jucători de câmp. După toate probabilităţile, la pregătirile de astăzi se va prezenta şi Trifu, care a fost ultima oară la Minerul Motru. Acesta împreună cu Niţu (Vânju Mare) şi Crăciun (împrumutat de la Universitatea) sunt noutăţile din lot. Eugen Piţurcă, director executiv, a spus că gruparea de la Depou este în tratative cu încă trei jucători, pe care cu siguranţă îi va lua în perioada următoare, astfel încât în Serbia lotul să fie complet.
Clubul ceferist a disponibilizat următorii jucători: Cuniţă, Stoian, Bălmău, Nedelea, Papălă, Sava, G. Mitroi, Rădulescu şi Anuţa, acesta din urmă aflându-se încă în pregătiri cu Gaz Metan CFR Craiova, urmând să-şi găsească o echipă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS