După Gică Popescu, alt fost internaţional al Universităţii Craiova, Rodion Cămătaru (foto), figurează în arhivele CNSAS cu dosar de colaborator al fostei Securităţi.
Conform gsp.ro, Rodion Cămătaru a fost recrutat oficial de Securitate în 1981, la 23 de ani, având numele de cod „Doru“. Potrivit dosarului de la CNSAS, care are 123 de pagini, lui Rodion Cămătaru i se atribuie note informative despre colegi şi antrenori, cum ar fi: Marcel Răducanu, Anghel Iordănescu, Ştefan Covaci, Valentin Stănescu, Radu Nunweiller, Mircea Lucescu, Aurică Beldeanu sau Ladislau Bölöni. „N-am dat şi n-am semnat nici o notă informativă. Sunt bazaconii fabricate de Securitate. Securiştii ne luau la fix, nu puteai să nu vorbeşti cu ei, să refuzi“, s-a apărat Cămătaru.
Stroe îi ştia pe securişti
Fost preşedinte al Universităţii în perioada Craiova Maxima, Corneliu Andrei Stroe, omul care a contribuit la marile performanţe ale echipei din Bănie, susţine că nu crede în povestea turnătorilor din fotbal. „Nu pot să dau relaţii precise şi nici să mă pronunţ în ceea ce priveşte cazurile Gică Popescu sau Rodion Cămătaru. În perioada '85-'87, eu am fost plecat la Scorniceşti, nu am fost în contact permanent cu cei de la Craiova. Nu cred că jucătorii Craiovei, Cămătaru, Gică Popescu sau alţii, au avut asemenea preocupări. Erau ocupaţi cu antrenamentele, cu meciurile, nu cu notele informative“, a spus Stroe. „Poate cei care aveau grijă de noi mai întrebau pe unul, pe altul câte ceva, de prin deplasări, dar nu ştiu cazuri concrete. Pe mine, de exemplu, nu m-a contactat nimeni niciodată, deşi îi cunoşteam foarte bine pe oamenii din aparatul Securităţii de stat. Au fost zvonuri, s-a spus că în deplasări, în străinătate, cu echipa Craiovei mergeau fel şi fel de securişti, de persoane dubioase. Vă asigur că nu a existat aşa ceva“, a mai precizat fostul preşedinte al Craiovei Maxima. Corneliu Andrei Stroe susţine că nu a avut niciodată curiozitatea să-şi vadă dosarul de la Securitate, dar, pentru că a candidat la Camera Deputaţilor, a primit recent acasă un certificat în care se precizează că nu a făcut poliţie politică. „În document se spune că am avut calitatea de urmărit şi, dacă nu mă înşel, sursa «Florescu» a avut grijă de mine“, a dezvăluit Stroe.
Tilihoi: Securiştii ne făceau instructajul
Nici Nae Tilihoi nu crede că Gică Popescu şi Cămătaru au fost informatori la Securitate, de vreme ce erau mulţi oameni din afara echipei care se ocupau de această problemă. „Înainte de deplasări ni se făcea instructajul, eram băgaţi în şedinţă de cei de la SRI, eram informaţi ce să facem şi ce să nu facem. Ni se atrăgea atenţia să nu intrăm în contact cu anumite persoane, cu cei de la Europa Liberă. În România eram păziţi de securiştii de aici, apoi, în străinătate erau cei de pe lângă ambasade, care aveau grijă de noi. Nu puteam face prea multe mişcări“, a spus Tilihoi. Acesta a dezvăluit că a avut ceva probleme cu securiştii care i-au confiscat diferite bunuri la vamă. Fundaşul de fier al Craiovei Maxima este sigur însă că şirul surprizelor nu se va opri aici: „Mai este loc de întors. Sunt convins că vor mai apărea surprize“. Foştii componenţi ai Craiovei Maxima povestesc, de asemenea, că, atunci când se aflau în străinătate cu echipa Craiovei sau cu lotul naţional, securiştii care îi însoţeau ştiau exact sumele în valută pe care le aveau fotbaliştii la ei.
Crişan n-a rămas la Zaragoza de mila securiştilor
Pe 17 aprilie 1975, România întâlnea Spania pe stadionul „Santiago Bernabeu“ din Madrid. În faţa a 100.000 de spectatori, tricolorii reuşeau să încheie la egalitate cu ibericii, scor 1-1, golul românilor fiind marcat de craioveanul Zoltan Crişan printre picioarele portarului Iribar. Crişan a avut atunci o ofertă din partea clubului Zaragoza, pe care a refuzat-o şi pentru că libertatea lui ar fi adus cătuşele pentru cel care îl supraveghea. „Mi-au propus să rămân în Spania. Nu mi-au oferit detalii financiare, ci doar m-au întrebat dacă aş vrea să joc pentru Real Zaragoza. Ştiam eu cum erau în Spania plătiţi fotbaliştii. N-am discutat prea multe deoarece nu puteam. În spatele meu se aflau foarte mulţi «granguri». Noi, jucătorii, eram urmăriţi, supravegheaţi. Se ştie de cine… Noi eram 20 în avion, iar ei, vreo 60! Dacă vreun jucător ar fi decis să rămână în Occident, n-aveau ce să ne facă. Puteam să-i păcălim. Dacă intrai în primul post de poliţie, erai ca şi rămas acolo. Solicitai azil. În acel moment, tu erai liber, dar cei care aveau sarcina de a ne supraveghea erau legaţi în ţară!“, a povestit regretatul Zoli în „Patimile lui Crişan“, carte apărută în 2004 la Editura de Sud Craiova.
