16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAriciu: Cu fotbalişti de judeţ nu poţi promova

Ariciu: Cu fotbalişti de judeţ nu poţi promova

Fostul preşedinte al Chimiei Râmnicu Vâlcea din anii ‘80, Constantin Ariciu (foto), crede că o promovare nu se poate obţine decât cu fotbalişti de valoare.

„E o regulă de bază în fotbal. Cu fotbalişti de judeţ joci la judeţ, cu fotbalişti din primul eşalon joci la masa bogaţilor. Una e să aduci doi, trei jucători tineri din ligile inferioare pe care să-i integrezi treptat, alta e să începi echipa cu ei. Totul ţine de strategie, în opinia mea. La începutul pregătirilor de vară trebuie trasate obiectivele şi o strategie bine pusă la punct pentru îndeplinirea lor. E drept că înainte de Revoluţie altele erau regulile jocului, altfel se făceau transferurile. Acum nimeni nu îţi vine decât pe bani mulţi“, susţine Constantin Ariciu, fost preşedinte la Chimia Râmnicu Vâlcea în anii ‘80.
Acesta este convins însă că visul promovării nu va fi în curând realitate: „Eu cred că suporterii vâlceni merită să aibă, din nou, o echipă de prim eşalon, dar cred că încă este departe de împlinire acest vis“.

„Mai bine rotiţi
antrenorii vâlceni“

Preşedintele formaţiei FC Oltchim, care activează în Liga a III-a, Mihai Diculoiu, le-a dat un sfat conducătorilor de la CSM Vâlcea, în ceea ce priveşte banca tehnică: „Mai bine faceţi ca mine. Eu nu dau pe nimeni afară. Am patru, cinci antrenori, toţi vâlceni, pe care-i rotesc în permanenţă. Îl pun pe unul, îi trasez obiectivele. Dacă le îndeplineşte rămâne, dacă nu, vine următorul. Cred că este mai bine aşa. Şi este încă un avantaj important, cel care vine de la centrul de copii şi juniori ştie exact pe cine poate promova la echipa mare“. Diculoiu spune că este de acord ca fotbaliştii Stoica şi Vasile să fie transferaţi de la Oltchim la CSM, dar numai în anumite condiţii: „Eu îi dau şi azi, să-mi aducă oficialii de la CSM contractele şi le semnez pe loc, dar numai în condiţiile mele. Dacă nu au bani să dea pe ei, atunci să rămână la Oltchim 80% dintr-un eventual transfer mai departe şi la CSM doar 20%“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS