7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSuporterii vor goluri de la Badea

Suporterii vor goluri de la Badea

Fanii Universităţii s-au întâlnit marţi seară, la stadionul „Ion Oblemenco“, cu patronul echipei, Adrian Mititelu, dar şi cu doi dintre jucătorii în care îşi pun mari speranţe în ediţia viitoare de campionat: Florin Costea şi Vali Badea. Fostul stelist a fost avertizat că va trebui să îşi uite trecutul şi să dea goluri pentru Craiova dacă vrea să se împace bine cu ultraşii alb-albaştri. „De azi înainte, tricoul alb-albastru e viaţa ta. Sperăm să vedem asta la tine, altfel nu o să ai trai prea bun cu noi. Nu ne interesează că ai jucat la Steaua, nu vrem să săruţi steagul sau să faci declaraţii prin ziare, ci doar să dai goluri, pentru că numai aşa poţi deveni idol în Bănie“, i-au spus suporterii lui Vali Badea. În ceea ce-l priveşte pe Florin Costea, fanii l-au avertizat pe acesta să îşi revizuiască atitudinea şi i-au cerut să îşi asume rolul de lider al echipei pentru a-şi mobiliza colegii după meciuri să salute publicul, indiferent de rezultat. „Florine, ni se pare că ne sfidezi. Ai o atitudine arogantă la adresa galeriei. Schimbă-ţi comportamentul, ca să nu avem probleme!“, i-au transmis fanii „Briliantului“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII