24.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBute vrea să rămână campion

Bute vrea să rămână campion

Pugilistul Lucian Bute, deţinătorul titlului mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, a declarat că vrea să rămână campion şi după confruntarea pe care o va avea în luna septembrie, cu un adversar care încă nu a fost stabilit.
„Următorul meu meci va avea loc în septembrie. Încă nu ştiu cu cine. Există două posibilităţi: o revanşă cu Librado Andrade sau o confruntare cu Carl Froch, campionul WBC. Vom şti exact în câteva zile cine îmi va fi adversar“, a spus Bute.
„Obiectivul meu era să rămân campion. Am făcut acest lucru în luna martie. Voi boxa în septembrie şi, dacă îl voi înfrunta pe Froch, mi-ar plăcea să obţin a doua centură . Dacă îl voi înfrunta pe Andrade, vreau să rămân campion“, a mai adăugat pugilistul român.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS