Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a reuşit să o convingă pe Luminiţa Huţupan Dinu să mai joace un meci pentru naţionala feminină. Jucătoarea Oltchimului va bifa sâmbătă, de la ora 20.00, în partida pe care tricolorele o joacă împotriva Belarusului, prezenţa cu numărul 200 în tricoul României şi spune că va intra în teren doar pentru câteva minute. „Până la urmă am zis că e mai bine să mă retrag de la prima reprezentativă din teren, nu din tribună. Voi intra însă în poartă doar în ultimele două-trei minute, dacă scorul o va permite. În nici un caz nu voi fi portarul numărul unu, pentru că nu m-am antrenat în ultimele trei săptămâni şi nu îmi permit să mă fac de râs“, a spus Huţupan, care s-a retras de la Oltchim cu prilejul ultimei partide a sezonului.
Oficialii chimişti află pe 26 iunie dacă o vor putea transfera sau nu pe Ionela Gâlcă. Pivotul Rulmentului Braşov şi al naţionalei feminine şi-a depus memoriu la FRH pentru a deveni liber de contract, lucru care se va întâmpla dacă în două săptămâni nu va primi de la Braşov banii în avans pentru sezonul viitor, clauză stipulată în contract.