15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVâlcea, resemnată

Vâlcea, resemnată

Minerul Lupeni    3
CSM Râmnicu Vâlcea    1

Stadion „Minerul“ (Lupeni), spectatori: 1.000.
Au marcat: Chiţu (’20 p), Gideon (’40), V. Apostol (’86)/ Gârlă (’50).
Minerul Lupeni: Ciucă – Zapodeanu, Al. Câmpean, Pocian, Vodiţă – I. Dumitra, R. Cristian (’72, Bozian), Nicorec (’70, V. Apostol), M. Roman – Gideon (’80, Vlăduţi), Chiţu.  Antrenor: Petre Gigiu.
CSM Râmnicu Vâlcea: Rusandu – Mihuţ (’83, Lică), Vişa, C. Dinu, Pasăre – Câju (’65, Olariu), Sg. Popescu, Săceanu, Gârlă – G. Stănică, D. Orac (’46, Disney). Antrenor: Alin Artimon
Au arbitrat: M. Vădan – N.Harbuzariu, M. Gheorghe.

Gruparea din Zăvoi a jucat fără ambiţie deoarece mai avea doar şanse teoretice de a promova în primul eşalon, în timp ce gazdele, în cazul unei victorii, se puteau salva matematic de la retrogradare. „Ortacii“ au marcat încă din minutul 5, prin Chiţu, dar reuşita a fost anulată pe motiv de fault în atac, apoi gazdele au continuat să atace poarta apărată de Rusandu. În minutul 20 avea să fie totuşi 1-0, vedeta gazdelor, Chiţu, transformând o lovitură de la 11 metri corect acordată la un fault asupra lui Roman. Chiar dacă, la Petroşani, Jiul conducea pe Internaţional cu 1-0 şi şansele de promovare creşteau, vâlcenii au continuat să joace apatic, iar Minerul a mai punctat o dată până la pauză prin Gideon, după o acţiune personală frumoasă. La cinci minute de la reluare, Vâlcea a mărit suspansul partidei, Gârlă reducând din handicap după ce a profitat de o greşeală a lui Pocian şi l-a „executat“ pe portarul Ciucă. Apostol a încheiat conturile în minutul 86, după un şut sec din apropiere. Astfel, CSM a pierdut şi locul trei al clasamentului. În Zăvoi urmează o săptămână agitată, în care se va decide dacă Alin Artimon va mai rămâne sau nu pe banca tehnică pentru campionatul viitor.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS