10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTricolorele au plecat de la Vâlcea

Tricolorele au plecat de la Vâlcea

Naţionala de handbal feminin a României a plecat ieri-dimineaţă de la Râmnicu Vâlcea după un ultim antrenament condus de selecţionerul Radu Voina. Tricolorele au plecat la Bucureşti, de unde în această dimineaţă merg cu avionul la Minsk. Tehnicianul Oltchimului se fereşte să dea pronosticuri şi spune că meciul de mâine nu este câştigat din start: „Am făcut un ultim antrenament pe pământ românesc până la meciul de sâmbătă (mâine – n.r.). Ne-am simţit foarte bine la Vâlcea, condiţiile de la Olăneşti au fost, ca de obicei, foarte bune. Fetele sunt în formă, cel puţin aşa le simt. Sunt decise să obţină calificarea la Campionatul Mondial şi să ia o opţiune serioasă încă din meciul din Belarus. Nu dau pronosticuri, nu sunt un parior, dar vă spun încă de pe acum că partida nu va fi uşoară. Belarusul este reprezentanta handbalului sovietic, luptă până la capăt, nu cedează în nici un moment. Trebuie să fim atenţi pe tot parcursul celor 60 de minute pentru a nu avea surprize neplăcute“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS