10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleibalistele, perdante în Hexagon

Voleibalistele, perdante în Hexagon

Naţionala feminină de volei a României a pierdut cu scorul de 3-0 (25-16, 25-11, 25-23) meciul disputat în deplasare contra Franţei, din cadrul Grupei B a Ligii Europene. Acesta a fost al treilea joc disputat de elevele lui Paul Bogdan în Liga Europeană, după ce săptămâna trecută reuşiseră să se impună în faţa Turciei, scor 3-2 şi 3-0. Clasamentul arată în felul următor: 1. Franţa – 6 puncte, 2. România – 5, 3. Turcia – 4, 4. Marea Britanie – 3. România şi Franţa urmau să se întâlnească şi aseară, deoarece fiecare reprezentativă are programate câte două meciuri pe teren propriu, dar şi în deplasare, cu fiecare adversară. România face parte din Grupa B a Ligii Europene, alături de Turcia, Franţa şi Marea Britanie, urmând ca în Final Four să se califice o singură formaţie, deoarece Turcia este deja calificată, fiind ţara gazdă. Final Four-ul Ligii Europeane se va disputa pe 11 şi 12 iulie, la Kayseri (Turcia). Din Grupa A vor ajunge la Final Four echipele care vor termina pe primele două locuri. Nici naţionala de volei masculin nu a avut prea mult succes. România a fost învinsă în cel de-al treilea meci din cadrul Grupei G de calificare la CM din 2010 (Italia), disputat la miniturneul de la Povoa de Varzim (Portugalia), reprezentativa Greciei impunându-se cu scorul de 3-2 (19-25, 25-18, 32-30, 24-26,15-13). În primul meci din Grupa G, elevii lui Stelian Moculescu au învins echipa Sloveniei, cu 3-2, iar în al doilea au trecut de Portugalia, cu scorul de 3-0 (25-22, 25-21, 25-23). Echipa tricoloră urma să întâlnească aseară Danemarca. Primele trei clasate la turneul de la Varzim se vor califica în faza a treia a preliminariilor CM de anul viitor. Dacă va obţine calificarea, reprezentativa României va juca apoi, între 14 şi 30 august, pentru primele două locuri din grupa în care va fi repartizată, în funcţie de locul ocupat la turneul din Portugalia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS