10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHalep şi Begu speră să intre pe tabloul principal

Halep şi Begu speră să intre pe tabloul principal

Prezente în calificări la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al sezonului, Simona Halep şi Irina Begu au trecut de turul inaugural. Halep, posesoarea unui wild card deoarece anul trecut a câştigat acest concurs în proba de junioare, a dispus în primul tur de olandeza Michaella Krajicek (128 WTA), cu scorul de 6-4, 7-5, şi o va întâlni în cel de-al doilea pe rusoaica Vitalia Diatchenko (151 WTA). Cealaltă speranţă a tenisului românesc, Irina Begu, a debutat cu dreptul în calificări, învingând-o în două seturi, scor 6-2, 6-4, pe bosniaca Mervana Jugic-Salkic şi va da piept cu slovena Masa Zec Peskiric, a şasea favorită a calificărilor şi numărul 107 WTA. În cazul în care vor câştiga, Simona Halep şi Irina Begu se vor bate pentru un loc pe tabloul principal, pe care se află deja Sorana Cârstea, Monica Niculescu, Edina Gallovits şi Raluca Olaru.

Victorii la Kitzbuhel

Monica Niculescu a obţinut calificarea în sferturile de finală ale turneului WTA de la Kitzbuhel (Austria), după ce a dispus în optimi, scor 5-7, 6-0, 6-4, de Yuliya Beygelzimer, din Ucraina. Eleva lui Călin Ciorbagiu se va bate pentru un loc în semifinale cu franţuzoaica Aravane Rezai, numărul 79 WTA. O singură dată s-au mai duelat cele două, în 2005, câştig de cauză având Monica Niculescu, scor 6-3, 6-1. Tot în Austria, dar în proba masculină, Victor Hănescu (32 ATP) s-a calificat în sferturi după ce l-a învins cu 6-1, 7-6 (2) pe Marcel Granollers (Spania). Spaniolul Guillermo Garcia-Lopez (74 ATP) va fi adversarul lui Hănescu în sferturile de finală. Cei doi s-au întâlnit până acum de trei ori, scorul fiind favorabil românului, 2-1. Ei s-au duelat o dată chiar pe zgura de la Kitzbuhel, sezonul trecut, Hănescu impunân-du-se lejer, scor 6-2, 6-1.

Olaru a fost eliminată, Dulgheru e pe „val“

La turneul de 600.000 de dolari de la Varşovia (Polonia), Raluca Olaru (20 de ani, 106 WTA) a pierdut în sferturile de finală contra britanicei Anne Keothavong (56 WTA), scor 6-0, 6-1. Olaru va trebui să se mulţumească doar cu 120 de puncte WTA şi 15.100 de dolari.
Tot în cadrul turneului din Polonia, Alexandra Dulgheru (201 WTA) s-a calificat în semifinale, realizând cea mai mare peformanţă a carierei. Jucătoarea noastră, care va împlini 20 de ani pe 30 mai, venită din calificări, a trecut în sferturi de Galina Voskoboeva (Kazahstan), scor 6-1, 7-5, în numai o oră şi 25 de minute. Dulgheru şi-a asigurat pentru această calificare 200 de puncte WTA şi 28.100 de dolari, ceea ce reprezintă aproape jumătate din toate câştigurile sale din carieră. În penultimul act al competiţiei, Alexandra Dulgheru o va întâlni pe câştigătoarea dintre Klara Zakapalova şi Daniela Hantuchova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS