16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportBute şi Froch tratează

Bute şi Froch tratează

Conform presei britanice, stadiul negocierilor pentru un meci de unificare a centurilor WBC şi IBF la supermijlocie, între boxerul britanic Carl Froch şi românul Lucian Bute, sunt foarte avansate, iar meciul are mari şanse să se dispute în septembrie în Marea Britanie. Carl Froch (25 de victorii), originar din Nottingham, l-a învins în aprilie prin KO în ultima repriză pe americanul Jermain Taylor, iar acum doreşte un meci de unificare şi primul pe lista sa este românul Lucian Bute (24 de victorii), iar apoi danezul Mikkel Kessler, campionul mondial WBA. Bute avea programat un meci în toamnă cu mexicanul Librado Andrade, challenger oficial la titlul IBF. Froch îşi doreşte un meci de unificare în faţa propriului public, după ce a luptat în SUA cu Taylor, dar nu refuză nici o deplasare la Montreal: „Nu mă sperie nici alternativa să merg la Montreal. După ce mi-am asumat aşa un risc mare împotriva lui Taylor, am obţinut dreptul să lupt acasă. Fanii mei merită şi eu de asemenea“. Promotorul boxerului britanic, Mick Hennessy, susţine că tabăra lui Bute este foarte interesată de acest meci, iar în martie 2010 ar putea stabili un meci cu campionul WBA, danezul Mikkel Kessler.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU