12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportStadionul lui Juve, suspendat pentru scandări rasiste

Stadionul lui Juve, suspendat pentru scandări rasiste

Juventus va evolua o partidă cu porţile închise, ca urmare a sancţiunii Ligii Italiene de fotbal, după injuriile şi scandările rasiste ale suporterilor „Bătrânei Doamne“ la adresa atacantului lui Inter, Mario Balotelli.
Cu un sfert de oră înainte de finalul partidei încheiate cu scorul de 1-1, Balotelli a provocat eliminarea lui Thiago, după ce a reacţionat la un fault al jucătorului torinez, iar acesta a primit al doilea galben. După acest gest, vârful de culoare al lui Inter a fost luat în vizor de fanii lui Juventus, care au scandat lozinci rasiste la adresa sa, până la finalul meciului.
În mod normal, comisia ligii italiene de fotbal care se ocupă cu astfel de cazuri trebuia să se reunească joi, însă, din cauza amplorii luate de acest scandal, reprezentanţii ei s-au întâlnit astăzi, când au şi anunţat decizia luată.
Clubul Juventus s-a dezis într-un comunicat postat pe site-ul oficial de atitudinea suporterilor, iar poliţia a anunţat că va studia probele video pentru identificarea vinovaţilor. Massimo Moratti, preşedintele lui Inter Milano, anunţase într-un interviu că, dacă ar fi fost prezent la meciul de la Torino, ar fi retras echipa de pe teren, din cauza acelui incident.
Mario Balotelli este un internaţional italian de 18 ani, care s-a născut din părinţi ganezi, dar a fost adoptat de o familie de italieni.
Atacantul lui Inter nu e la primul incident de acest gen. Şi la ultima întâlnire din campionat dintre echipa sa de club şi AS Roma a fost luat la ţintă de ultraşii romani, care au scandat lozinci rasiste, după ce jucătorul a primit, destul de uşor, un penalti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS