10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSorana Cârstea a coborât cinci locuri

Sorana Cârstea a coborât cinci locuri

Tenismana română Sorana Cârstea a coborât cinci poziţii în clasamentul WTA de simplu şi ocupă locul 41, în timp ce în vârful ierarhiei a urcat în această săptămână rusoaica Dinara Safina, care a înlocuit-o pe americana Serena Williams, conform topului publicat ieri de site-ul forului internaţional.

Cea de-a doua româncă din acest clasament, Monica Niculescu, a coborât un loc, până pe 55, în timp ce Edina Gallovits a pierdut nouă poziţii, ocupând în această săptămână locul 81.

Dinara Safina este cea de-a doua tenismană din Rusia care devine lider, după Maria Şarapova, şi a patra sportivă care ajunge pe primul loc fără să câştige un turneu de Mare şlem, după Kim Clijsters, Amelie Mauresmo şi Jelena Jankovic.

Safina va fi cea de-a 19 tenismană din lume care ocupă fotoliul de lider al WTA după Chris Evert, Evonne Goolagong-Cawley, Martina Navratilova, Tracy Austin, Serena Williams, Venus Williams, Justine Henin, Kim Clijsters, Jennifer Capriati, Arantxa Sanchez-Vicario, Amelie Mauresmo, Monica Seleş, Steffi Graf, Martina Hingis, Lindsay Davenport, Maria Şarapova, Ana Ivanovic şi Jelena Jankovic.

În 2008, Dinara Safina a câştigat patru titluri WTA, la Montreal, Los Angeles, Berlin şi Tokyo, şi a mai jucat cinci finale, inclusiv la Australian Open şi Roland Garros. La Jocurile Olimpice de la Beijing, rusoaica a cucerit medalia de argint.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS