18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNadal, expert pe zgura de la Monte Carlo

Nadal, expert pe zgura de la Monte Carlo

Spaniolul Rafael Nadal, liderul mondial, a câştigat pentru a cincea oară la rând Masters-ul de la Monte Carlo.

În finala din acest an, ibericul a dispus în trei seturi de Novak Djokovic, numărul 3 ATP, scor 6-3, 2-6, 6-1, după două ore şi 43 de minute de la primul serviciu. A fost a şaptea victorie din tot atâtea meciuri desfăşurate pe zgură obţinută de iberic în faţa sârbului.

Nadal a început partida cu un break, însă Djokovic a replicat în forţă şi a trecut în avantaj, scor 3-1. Următoarele cinci game-uri au fost în mare parte echilibrate, toate revenindu-i numărului unu mondial, care s-a impus în primul set cu 6-3.

În setul al doilea, sârbul a avut două şanse de break, pe care le-a fructificat. În schimb, spaniolul nu a reuşit să realizeze nici un break, deşi a avut trei şanse, cedând actul la doi. Nadal a luat un start perfect în manşa a treia, izbutind să câştige primele două game-uri. Djokovic a revenit recuperându-şi serviciul pierdut, pentru ca apoi să nu mai găsească soluţii şi să cedeze patru jocuri la rând.

Spaniolul a devenit primul tenisman din istorie care se impune de cinci ori la rând pe zgura din Principat. În precedentele finale i-a învins pe Guillermo Coria şi pe Roger Federer (de trei ori).

Djokovic, ajuns pentru prima dată în ultimul act la Monte Carlo, a pierdut a doua finală consecutivă de Masters, după cea de la Miami, cedată în faţa lui Andy Murray.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS