Timişoara, venim!

Autori


FC Timişoara – „U“ Craiova

Stadion „Dan Păltinişanu“, sâmbătă, ora 18.00

(GSP TV).

Echipe probabile:

FC Timişoara: Pantilimon – Bădoi, Nibombe, Cisovsky, Latovlevic – Arm. Karamian, Alexa, Borbely, Magera, Art. Karamian – G. Bucur. Antrenor: Gavrilă Balint.

„U“ Craiova: Bornescu – Dănănae, V. Găman, Stoica, Rose – Prepeliţă, Dilevski, Şoavă, Wobay – M. Costea, Fl. Costea. Antrenor: Nicolo Napoli.

Vor arbitra: Al. Tudor – I. Popa şi M. Nagy.

Câteva mii de suporteri olteni şi-au anunţat prezenţa la meciul pe care Ştiinţa îl va susţine pe Bega, partidă în care ambele echipe iau în calcul doar victoria.

 

Universitatea Craiova a zburat vineri dimineaţă la Timişoara, iar aseară a făcut un antrenament de acomodare pentru partida de sâmbătă, contra bănăţenilor. Din lotul alb-albaştrilor lipsesc în continuare Michael Baird, Josh Mitchell şi Jeremie Njock, toţi trei accidentaţi. Gazdele au şi ele probleme în alcătuirea echipei, dintre jucătorii mai cunoscuţi lipsind la acest meci Brezinsky, Goga şi S. Stancu. În aceste condiţii, este de aşteptat ca pe Bega să se înfrunte cam aceleaşi echipe care etapa trecută au învins pe Rapid, respectiv Dinamo.

 

Balaci vrea rezultate şi spectacol


 

Chiar dacă Ştiinţa este pe val, iar rezultatele din ultima vreme îndreptăţesc echipa să spere la mai mult decât un loc în Cupa UEFA, oficialii olteni încearcă să nu pună tensiune pe jucători. „Toate meciurile pe care le mai avem de disputat sunt grele, dar primul este mereu cel mai important. Nu pot să spun dacă Timişoara este mai în formă decât Dinamo, pentru că nu se cade să fac eu astfel de comparaţii, vorbesc doar despre Craiova. Nu pot spune nici că noi suntem mai buni decât Timişoara, având în vedere că am pierdut deja un meci în debutul returului, la Iaşi. Avem însă avantajul lipsei de presiune, nu vrem să fim încărcaţi psihic, evităm asta. La titlu nu ne gândim nici dacă batem la Timişoara. În faţa noastră mai sunt patru echipe, iar asta ar însemna ca ele să piardă mereu, iar noi să câştigăm tot, or asta nu prea se poate", a comentat Ilie Balaci situaţia Craiovei.

Legat de meciul cu FC Timişoara, portarul Mircea Bornescu a dat asigurări că va fi o partidă spectaculoasă. „Va fi un joc foarte greu, dar va ieşi un meci frumos, sunt sigur! Le transmit timişorenilor că va trebui să muncească de două ori mai mult decât au făcut-o în Giuleşti pentru a reuşi să ne învingă. Dar şi aşa le va fi greu să ne bată, vor întâlni o echipă mare. Ne place să fim acolo, pe teren, ne distrăm, jucăm din plăcere şi asta face bine", avertizase „Jose", care nu ascunde că Universitatea trage cu ochiul la prima treaptă a podiumului.

 

Balint nu se mulţumeşte cu egalul

 

Fost jucător la Universitatea, Dan Alexa, în prezent la FC Timişoara, recunoaşte că echipa din Bănie este mai puternică decât în trecut. „Vom întâlni cea mai în formă echipă a campionatului, o formaţie foarte bună, cu jucători excepţionali, care pot să facă diferenţa. Fac apel la suporterii noştri, avem mare nevoie de ei. Din punctul meu de vedere, dacă vom câştiga meciul cu Universitatea Craiova şi vom primi punctele înapoi, putem spune că intrăm cu adevărat în lupta pentru titlu. CFR Cluj, Dinamo, Urziceni, FC Vaslui sunt echipele care luptă pentru titlu", a spus Alexa, în timp ce Vali Bădoi a subliniat că pentru Timişoara meciul cu Craiova „va fi mai greu decât cu Rapidul".

Vorbind despre situaţia trupei lui Nicolo Napoli, antrenorul bănăţenilor, Gavrilă Balint, a declarat că, în ciuda formei bune a Ştiinţei, vrea victoria sâmbătă. „M-am aşteptat la o victorie a Craiovei în meciul cu Dinamo, n-a fost o surpriză. Cred că Universitatea este echipa cea mai în formă din Liga I. A trecut însă euforia de după meciul cu Rapid şi suntem conştienţi că, dacă nu batem pe Craiova, anulăm tot ce am făcut bun în Giuleşti. Jucătorii mei au înţeles că îşi joacă viitorul şi au în mână istoria Timişoarei. Jucăm la victorie. Nu mi-ar conveni un egal. Ne aşteaptă un meci foarte dificil, cu o echipă care vrea să realizeze lucruri măreţe. Fraţii Costea vor primi o atenţie sporită, pentru că sunt doi atacanţi foarte buni. Trebuie să nu le dăm spaţii pentru că atunci vor fi foarte periculoşi. Noi trebuie să înscriem primii, pentru că, dacă Universitatea Craiova dă gol, îi place să stea pe contraatac", a spus Gabi Balint.

Suporterii olteni asaltează Timişoara

 

Managerul Ştiinţei, Ilie Balaci, a anunţat care este obiectivul Ştiinţei, pe lângă clasarea pe un loc de cupă europeană: „Ne dorim să facem spectacol, să readucem lumea pe stadion. Sper ca şi partida cu Urziceni, următoarea pe care o vom disputa acasă, să se joace cu casa închisă".

Până la meciul cu ialomiţenii, fanii olteni s-au organizat pentru partida de la Timişoara, anunţând că vor fi câteva mii pe stadionul „Dan Păltinişanu". La dispoziţia suporterilor alb-albaştri au fost puse deja 400 de bilete, conform protocolului încheiat între cele două grupări, însă reprezentanţii facţiunilor din galeria craioveană au plecat vineri la Timişoara pentru a achiziţiona mai multe bilete, conducătorii Universităţii informându-i pe omologii lor din Banat că la meci vor veni aproximativ 1.500 de fani alb-albaştri. Printre aceştia se vor afla şi foarte mulţi olteni care lucrează sau sunt studenţi în oraşul de pe Bega.



Comenteaza acum

41 Comentarii

  1. cio said:

    Ar fi frumos sa batem la Timisoara.Cred ca nu ne-am supara nici cu un egal.Hai Craiova!!!!

  2. Lywyo said:

    HAI CRAIOVA:: baieti da-ti tot ce aveti ma-i bun in voi ptr ca la fel ca si voi si timisorenii vor sa bata ptr a se mentine in cursa ptr titlu HAI CRAIOVAAA

  3. esckobare said:

    imi pare rau ca nu sunt acasa , dar daca cumva , Doamne fereste , nu castigam sper ca la meciu` cu unirea sa fie stadionu` plin din nou , si inca ceva ptr timisoreni ,nu mai comparati fratii COSTEA cu distrusii aia 2 .
    bate craiova cu 3-1

  4. Albastru said:

    Ilie cum ai calculat tu ca nu avem sanse la titlu…..Daca batem maine suntem deja pe 3 si avem Cu Unirea meci direct acasa…….Lasa imbarligarile si recunoaste ca suntem foarte aproape de cea mai senzationals cucerire de titlu din istorie

  5. ioan said:

    Cred ca Ilie a zis foarte bine ca nu avem sanse la titlu,si cred ca stie ce zice.Teoretic,sint sanse.Practic meciurile cu Timisoara si Urziceniul nu sint inca cistigate si sint deschise oricarui rezultat.Ca speram si ca ne dorim,este altceva.Dinamo trebuie sa piarda cel putin doua meciuiri,si mai sint si aranjamentele posibile.Pina una alta sa speram si sa vedem echipa jucind fotbal.Titlul ar fi o poveste cu adevarat de pomina ,mai ales dupa ce Dinamo a fost aproape virtuala campioana.

  6. ADITA said:

    Asteptam cu nerabdare si cu speranta meciul cu Timisoara.Vorbesc si eu, dar spune bine,,minunea blonda” aCraiovei- ILIE BALACI.Sunt spuse cu,,talc”, iar noi intelegem.

  7. PETRIE PAUL said:

    HAI CRAIOVA .SPER SA BATEM LA TIMISOARA SI SA DEA FRATI COSTEA GOL……SANT CEI MAI BUNI.

  8. s_a said:

    castigam doar prin prisma faptului ca napoli e peste balint. e un lucru care o sa fie decisiv.

  9. Vialy said:

    FORTZ A CRAIOVA !

    Vreau un meci curat si frumos !

    Deja s-a acumulat multa oboseala de la ultimele 2 meciuri !

  10. loredana said:

    Am demonstrat etapele trecute ca stiinta revine in forta.Fratii Costea sunt cu adevarat punctul de sprijin al echipei.
    FORTZA STIINTA

  11. Bog said:

    Daca in ultimele 4 etape am invins statistica, de aceasta data intalnim un adversar cu care avem o statistica favorabila, iar in ultimii doi ani ne-am distrat la Timisoara. Asta nu inseamna ca va fi un meci usor, chiar daca, asa cum spunea cineva mai sus, Balint nu se compara ca antrenor cu Napoli al nostru. Dupa cum scrie azi in GSP, FC Timisoara este lidera Ligii I la faze fixe, in timp ce noi am primit jumatate din goluri(9) in urma unor faze fixe. Si mai e si Alexandru Tudor, milogul ala care face pe impartialul, pe hipercorectul, dar care ne-a furat in 3 meciuri din tur: cu FC Brasov, cu CS Otopeni si cu Steaua. Acest Tudor nu este cu nimic mai breaz decat Porcodean, Lajos sau Serea, doar ca i s-a confectionat de catre presa imaginea (falsa) de incoruptibil. Imi aduc aminte ca citisem undeva de nenorocitul asta ca e si mare suporter dinamovist…

  12. JANE said:

    Ilie nu poate sa spuna ca tragem la titlu ca pe urma iar apar unii si scriu ca am inceput sa ne umflam,este bine sa fim modesti si sa vina rezultatele. Bateti moneda mai mult sa nu plece Napoli din vara, ca se vorbeste de venirea lui Piturca si ar fi mare pacat sa pierdem asemenea antrenor.

  13. Lagardel said:

    Ma rog la Bunul Dumnezeu sa bata Craiova la Timisoara,era bun si-un egal,asa mai uitam si noi de suparari .

  14. suporter said:

    Sa speram ca si plecam d’acolo asa cum ne dorim – cu 3 puncte…

  15. marius said:

    @JANE : ai dreptate, daca pleaca Napoli din vara sunt sigur ca se alege praful de echipa.El cunoaste cel mai bine jucatorii, si el a dat acestei echipe ambitia de a juca un fotbal frumos.Cu toate ca e italian, echipa joaca precum o echipa mare din Spania sau Anglia,nu la acelasi nivel dar in aceasi maniera de joc.Sper sa castigam macar 1 pct cu Timisoara si sa batem Urziceniul acasa.Hai craiova!

  16. viorel said:

    castigam fara nici un fel de comentariu …..Hai Stiinta ! ! ! ! ! !

  17. alinush said:

    nu trebuie sa il lasam pe napoli sa plece!!!! trebuie sa ramana!!!! nu il vom lasa sa plece!!! ii vom scanda numele meci de meci 30000 de oameni si st convins k nu va pleca!!! napoli,napoli,napoli ,napoli,napoli,napol i,napoli,napoli
    te iubim napoli,te iubim mititelu fara voi nu ar mai fi aceasta frumoasa echipa….forzza stiinta!!! eu zik k batem la timisoara si dak se intampla sa nu batem nu trb sa ne suparam si sa uitam ce a jukt stiinta pana akm!!trb sa venim in continuare in nr mare la stadion si sa incurajam echipa!!!

  18. archangel of justice said:

    eu zic ca asta seara va fi un meci f. greu. sper sa castigam. avem un adversar in persoana acestui Tudor care, cum bine sublinia cineva mai sus, e pervers. totusi, o forma de exceptie a Craiovei poate decide soarta meciului.

  19. catalin said:

    hai craiova!!!o sa va tin pumni!datorita voua acum si noi suntem acolo sus suntem mandrii de voi!!

  20. fan club ROMA said:

    forza PRAZ(ilienii)…..fo rza JUVE(tii) din banieee!!!….olteni pina la moarte ….va iubim ,sunteti copiii minune ai fotbalului romanesc ati demonstrat ca banii lu BORCEA,TURCU,(si urmeaza IANCU)…n-au nici-o valoare ….cind iti dai sufletul pe teren si nu joci cu gindul la prima de joc, si joci doar din placere ,atunci iti iese totul ….de-asta va iubeste tara intreaga ….faceti-ne fericiti si in seara asta copii ca aveti valoare sunteti toti “OLTENI-PUR-SINGE” ….va iubim ,va iubim ,va iubim…….FORZA OLTENIIIIIIIIIIIIIII III !!!!

  21. nedy said:

    pe ei pe mama lor. se poate baieti anul acesta tre sa luam campionatu.

  22. nitu said:

    peste citeva ore veti castiga sigur acest meci, suporterul de la pozitia 24, sa sti ca jumatate din populatia timisoarei sint olteni, timisoara nu are atiti suporteri,,pentru ca sint depasti de olteni ca populatie. suces craiova.

  23. suporter said:

    Sa ne calmam – ‘baietii’ au revenit la bunele lor obiceiuri (in special ‘talentu Dorel’) – indolenta, nesimtire, jigodism, vedetism, manelisme…. Am spus si repet, Napoli si Mititelu sunt prea buni ptr lichelele si jigodiile astea de jucatori

  24. Bog said:

    Ei, acum sa nu dramatizam! Cativa de la noi au jucat slab, intr-adevar(Soava, D. Stoica, Dananae, Dilevski, M. Costea), altii au fost excesiv de individualisti(Fl. Costea, Wobay), dar asta e, am pierdut in fata celui mai puternic adversar intalnit in acest retur. Meciul a gost aprig disputat, puteam castiga si noi, s-a intamplat sa castige ei.Nu trebuie injurat D. Stoica pt. ratarea loviturii de la 11 m, se intampla si la case mai mari. Oricum, mai bine ca am batut potaile si am pierdut la Timisoara, decat sa fi fost invers! Arbitrajul lui Tudor a fost unul pervers, in sensul ca a tolerat jocul dur si pe alocuri f. dur al “dulapurilor” timisorene(mai ales al jegului de Alexa, care s-a remarcat si prin istericale), acordand cartonas galben gazdelor abia in min. 84. Eu unul sper si vreau ca FC Timisoara sa castige campionatul, ar fi o umilinta groaznica pentru javre.

  25. suporter said:

    Da, ratezi un penalty, se intimpla dar dupa te duci si tragi, muncesti….. dar daca mai esti si nesimtit cum e jigodia de Dorel si decit dai indicatii fara sa transpiri…Sa fimseriosi am spus si oricit as fi injurat imi mentin parerea – tehnic nimic de reprosat (dar aici e numai meritul lui Napoli) dar din punct de vedere mentalitate nu cred ca-si pot depasi conditia de manelisti ‘baietii’….Eu nu vreau sa cistige Timisoara, veau sa cistige Craiova dar important e sa vrea si ‘baietii’….Ca sa cistigi un campionat e nevoie si de efort fizic dar si mai important de un efort mental si concentrare! Asta face diferenta intre echipele de duzina si echipele mari…Deocamdata ‘baietii’ nu sunt capabili de efort mental, ne place sau nu asta e…

  26. Alex M. said:

    Bog,le-a zis Mitielu s-o lase mai moale ca daca il castiga si pe asta e depasit din punct de vedere financiar.sper ca iti aduci aminte declaratiile lui din ultimele 2 zile.a fost un meci NESERIOS ca sa zic asa,in care nu au vrut sa joace.dorel parca voia sa greseasca toate mingile,ne-am ales si cu un executant teribil de lovituri libere,gloaba de soava,ce cauta samuraiul ala ratat sa bata el lovituri libere nu stiu,ii spune cineva ca e penibil????????????? ??????nu se poate castiga un meci asa.e clar Mititelu nu doreste sa iesim mai sus de 3 si e trist ca isi baga coada si de maniera asta la echipa.NU AVEA CE CAUTA soava LA LOVITURA LIBERA PENTRU PICIORUL LUI WOBAY!!!victoria timisoarei e justa din pacate.dorel a tras de fiecare daca in dreapta acum se gasi sa i-o dea in stanga.chiar nu avem unul care sa bata si marcheze 10 din 9??????????va salut cu tristete din bucuresti.astea sunt meciurile in care te gandesti daca se merita sa te duci sa dai 200 mii ca sa isi bata joc de tine in halul asta.repriza a doua a fost o rusine,iar dorel o gloaba penibila

  27. demirel said:

    Nu mai dramatizati atata! Fotbalul e un joc,nu o stiintza excta! HAI CRAIOVA RAZBUNATI-VA CU URZICENIUL!

  28. suporter said:

    Da, probabil ca e mai bine sa nu ne mai enervam din cauza expertilor cu datu’ mucilor’n fasole…

  29. mihai said:

    nu-i nimic baieti…ati jucat f bine prima repriza, contra unei echipe , si ea, la randu-i rapida si foarte bine organizata . Eu as pune repriza 2 pe o cadere cauzata de primirea rapida a primului gol si ratarea penalty-ului. Au avut noroc la acel gol, asteptam totusi ceva mai mult de la D. Stoica. Cu bine si…Hai Caiova!!

  30. Florica prostu' said:

    1.Nu fiti suparati, Dorel Stoica ne-a invins, nu Poli. 2.Am observat ca se discuta despre plecarea lui Napoli. Consider ca ar fi o greseala sa apara instabilitate la club cand echipa merge bine, in ciuda infrangerii de la Timisoara. Nu se poate performanta fara continuitate. 3.Poli ar merita sa castige campionatul anul acesta, mai ales daca obtin acele 6 puncte. Ar fi fost prea frumos sa castigam noi campionatul doar din doi timpi si trei miscari.4. In privinta meciului cu Urziceniul, stiu ca este si ea o echipa a momentului, dar nu se ridica la valoarea si traditia Craiovei. Chiar ar fi o rusine sa ne invinga. Spre deosebire de Craiova, Urziceniul e un oras mai mic, nu e leagan de cultura si nici mare centru economic, asa ca fotbalul nu are pe acolo cine stie ce mare perspectiva. Sa mai treaca zeci de ani, sa castige cupe si campionate Urziceniul ca sa ne temem de ei. Cu Urziceniul trebuie sa fie un meci de antrenament. Victoria se subantelege. Unirea este o oaie ratacita in fruntea clasamentului, nu are ce cauta acolo. Trebuie sa ramana o jumatate de secol in fruntea ierarhiei ca sa capete respectul meu.

  31. fotbalul se joaca in 11 said:

    ca ratezi un penalty nu-i o crima , dar ce facem cu fazele fixe…am avut 3 lov. libere din 16-20m. si nu am stiut sa le fructificam…fazele fixe sunt f. importante mult mai imp. decat jocul in sine…joci prost dar o bagi in ate din faza fixa exact acolo unde noi am primit cele mai multe goluri…pe urma o partida nu se cistiga doar cu fratii COSTEA….FOTBABALUL SE JOACA IN 11..!!

  32. Bog said:

    Alex, eu nu stiu cum sta Miti cu finantele, ca nu sunt contabilul lui, dar nu pot crede ca baietii au primit ordin “de sus” sa stea cuminti la meciul asta. In fine, nu te contrazic, poate ai tu informatii la care eu nu am acces, dar iti spun ca nu cred. Ai dreptate in ceea ce priveste aspectele de joc prezentate, nici eu nu-mi pot da seama de cand este Soava mare executant de lovituri libere. Altfel, citind reactiile unora, imi dau seama ca asa suntem blestemati noi, oltenii, sa facem nunta la victorie si inmormanare la primul esec; dupa victoria cu potaile, toti erau in al 9-lea cer. Acum, la prima infrangere dupa 4 victorii la rand, infrangere pe terenul celui mai puternic adversar intalnit pana acum, adversar care este de fapt si de drept adevaratul lider, adversar la care cel mai bun om a fost portarul(nota 9 in GSP, 4 stele in Prosport), noi, oltenasii, incepem sa ne smulgem hainele de pe noi, eroii de miercuri au devenit dintr-o data “nesimtiti”, “manelisti”, “jigodii”…Cand vom invata sa nu mai exageram in halul asta, sa fim mai cumpatati in exprimare si in comportament? Inainte de meci erau pe forumuri pronosticuri exuberante, “batem cu 2-0”, “batem cu 3-0”, “batem cu 3-1”, de parca urma sa jucam cu Concordia Chiajna…Pt. nr. 34: Nu, nu va fi un meci de antrenament cu Unirea Urziceni si de asemenea nu, victoria nu e subinteleasa. Daca vom fi seriosi, concentrati si nu vom mai rata exasperant(suntem pe locul I in campionat la capitolul ratari!), atunci vom invinge. Daca vom porni cu gandul ca echipa din Urziceni este “o oaie ratacita in fruntea clasamentului”, putem chiar sa pierdem.

  33. Florica prostu' pt. Bog said:

    Sunt de acord cu tine, Unirea Urziceni trebuie tratata cu foarte mare atentie, fiind o echipa a momentului, cum am scris in comentariul nr. 34. Eu insa am vrut sa spun ca pe ansamblu, adica in perspectiva, in timp indelungat, Unirea Urziceni nu este o echipa care sa se mentina ani la rand, zeci de ani, in fruntea clasamentului. Stiu ca pe unii ii iintereseaza acest meci si ce va fi vom vedea. Asa este, dar eu nu ma refeream doar la acest meci. Raman la opinia ca Unirea nu are ce cauta in prima liga a campionatului nostru si ceea ce se intampla acum este un paradox. Nu cred in echipele nascute peste noapte ( adica afirmate brusc, vin din esalonul secund si vor titlul, aceasta neinsemnand ca nu e posibil sa-l si castige) si nici in cele din zone fara perspective economice, culturale si, in consecinta, sportive. Ca pe moment Unirea ar putea chiar sa ne invinga este adevarat si nu as fi foarte surprins sa aflu ca ne va invinge, desi eu cred ca vom invinge. Daca vom invinge, eu cred ca ar fi ceva normal si firesc, daca insa vom fi invinsi ar fi o mare rusine chiar. Nu accept si nu vad fotbalul romanesc cu o Stiinta care sa se teama de echipe fara traditie, aceasta neinsemnand ca trebuie sa ne subevaluam adversarul. Asta chiar este o prostie si, daca nu ma insel, chiar in conducerea clubului oltean se practica asa ceva – subevaluarea sau subestimarea adversarului. Cand eu de multe ori semnez Gavrila baci si ironizez juvetii, o fac fiindca nu mai suport sa ne invinga repetat Gloria. Nu mai suport. Cred ca oltenii trebuie intaratati si astfel devin mai eficienti. Insa cred ca pe Unirea o vom invinge. Doar daca nu ne invinge iarasi Dorel Stoica sau poate altcineva din echipa. Hai Craiova. Nu putem accepta sa ne umileasca pufarezii din prima liga. Bog, te rog sa incerci sa nu mai rastalmacesti afirmatiile mele. Da, Unirea este o echipa puternica si e capabila de surprize, nu avem voie sa o subestimam. regret nespus ca s-a putut intelege asa ceva din comentariul meu.

  34. tarraco said:

    chiar daca ieri am pierdut nu trebuie sa fie un capat de tara,trebuie sa trecem peste acest dus rece si sa ne revenim! nu sunt de acord cu acesti asa zisi suporteri care imediat dupa o infrangere dau cu pietre in echipa! noi trebuie sa fim langa echipa si la bine dar si la greu!noi nu suntem barca sau real sa castigam tot! spuneti-mi si mie cine nu ar vrea sa luam campionatul! dar anul acesta nu se poate pt ca este deja dat lui borcea de catre sandu! aduceti-va aminte de chefurile lor asta iarna prin austria! nu vedeti ca acolo unde dinamo este arbitrata corect nu misca? asa ca nu mai visati la titlu sau CLca nu e pt noi! oricum trebuie sa stam langa echipa noastra si sa-i incurajam intotdeauna!FORZA STIINTA! frumos comentariul lui BOG! PE CAND UNELE COMENTARII DIN PARTEA gds? va salut din tarragona

  35. hero(Punctul G) said:

    Nu voi face un comentariu prea amplu,asa cum imi propusesem,ci….ma voi limita sa-i dau dreptate lui Bog , tarraco si Florica,care in ideeile exprimate de ei au cuprins si ceea ce eu doream sa va transmit….Sunt un pic surprins de comentariul lui Alex M…dar sunt convins ca ,din pozitia de suporter adevarat pe care a avut-o pana in ziua de azi,isi va reevalua cele exprimate in ultimul comentariu si va reveni la maturitatea gandurilor exprimate,pana acum …dealungul timpului.Ne-am propus participarea intr-o cupa europeana si…spre sa se concretizeze,aceasta dorinta,la sfarsitul acestui campionat.Succes Universitatea ! Hai Craiova !

  36. Din Bucuresti-Anti Bucuresti said:

    ALEX .M ce se intimpla cu tine , te inteleg ca suferi foarte mult si nu esti singurul ,in aceiasi situatie sunt si eu ,dar trebuie sa mergem mai departe si vreau sa cred ca aceste cuvinte spuse de tine sunt la suparare si credema ca si eu vin din bucuresti la fiecare meci ca aceasta echipa merita orice efort financiar.CAPUL SUS ALEX M.
    FORZA STIINTA

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 11 aprilie 2009

Actualitate

» „Haideţi, măi, să-i împuşcăm!“
» Impozitul forfetar, „domolit“ pentru firmele mari
» Europarlamentarele, pentru liceeni şi studenţi
» Ordine în Dolj cu şef din Gorj
» Fotbal: FC Timişoara – Universitatea Craiova 1-0
» Scurte ştiri
» Bănia găzduieşte Olimpiada naţională de ştiinţe socio-umane
» Piaţa ipotecilor se prăbuşeşte
» Protest la spital împotriva bugetului
» Administraţiile locale, datoare vândute către constructori

Local

» Scurte stiri
» Euro, stabil datorită acordului cu FMI
» Judecătorii contestă ordinul ministrului justiţiei
» Un zâmbet de copil
» I-a luat gâtul soţiei, apoi s-a spânzurat
» Târg de Paşte
» Nunta lui Puiu, o nouă premieră a Naţionalului craiovean
» Scurte stiri
» „Rinocerii“ lui Eugen Ionesco se joacă în Iran
» Floriile, între tradiţie şi cultură

Gorj

» Un elev susţine că a fost bătut de poliţişti
» Minoră, obligată să se prostitueze

Sport

» Elevii lui Artimon vor să bage Clujul la apă
» Bateţi şi scăpaţi de griji!
» Timişoara, venim!
» Scurte ştiri
» Doroftei îşi face şcoală de box
» Fotbalul feminin românesc, evocat într-o carte
» Luptă pentru Cupă la Târgu Jiu
» Dublă confruntare Târgovişte – Craiova
» Meci istoric pentru Oltchim

Bani & Afaceri

» Ford cumpără acţiunile minoritarilor
» Ajustări de personal la Electroputere

Magazin

» Agenda evenimentelor
» Fereşte-te de radar!
» Horoscop
» Tort de post
» Sarmale cu ciuperci
» Despre masa de Paşte
» Trucuri cosmetice pentru a fi mereu tinere
» Sfaturi pentru mamele care lucrează
» Timpul, pentru unii-mumă, pentru alţii-ciumă
» Scurte ştiri
» Simona Mihăescu joacă în „Îngeraşii“
» „Decalogul“ amantului în luptă cu tehnologia
» Respect pentru gheişe

Top