10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAntrenorul Conceicao a debutat cu victorie la CFR

Antrenorul Conceicao a debutat cu victorie la CFR

CFR Cluj s-a impus marţi, în deplasare, în faţa lui Poli Iaşi, cu 1-0, în meciul de debut al noului antrenor al campioanei, Antonio Conceicao. Singurul gol al acestei partide a fost marcat de Y. Kone, în minutul 78. Antonio Conceicao s-a aflat la primul meci pe banca tehnică a lui CFR Cluj, după ce cu două zile în urmă a fost prezentat oficial. La finalul partidei de la Iaşi, acesta a spus că victoria se datorează întregii echipe. „Am întâlnit o formaţie foarte bine organizată, care şi-a dat toată silinţa să joace. Noi am evoluat foarte bine şi am făcut totul pentru a câştiga. Meritul este al întregii echipe şi rezultatul ne bucură", a spus Conceicao. La rândul său, antrenorul italian al ieşenilor, Cristiano Bergodi, a dezvăluit că este frustrant faptul că echipa sa a fost pedepsită la singura greşeală comisă în apărare. „Păcat că nu am reuşit să obţinem un egal. Nu sunt supărat pe fotbalişti, pentru că echipa a jucat. Poate cu un pic de motivaţie în plus am fi reuşit să obţinem măcar un egal. Am făcut o greşeală în apărare şi Kone ne-a pedepsit. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar CFR nu mi se pare o echipă de speriat", a spus Bergodi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS