17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportKatanec a renunţat la naţionala Macedoniei

Katanec a renunţat la naţionala Macedoniei

Srecko Katanec, selecţionerul echipei naţionale a Macedoniei, a renunţat la funcţie din cauza unei dispute pe care a avut-o cu atacantul Goran Pandev, înainte de meciul cu Olanda din preliminariile CM 2010. „Am demisionat nu pentru că am pierdut partida cu 4-0, ci din cauza unui conflict minor cu Pandev, care a stricat atmosfera de la echipă. Mulţi jucători au vrut să afle cum a ajuns incidentul în presă şi nu pot accepta un astfel de comportament. Îmi este imposibil să mai lucrez la echipă“, a spus Katanec, care a refuzat însă să spună din ce motiv s-a certat cu Pandev.
Tehnicianul, care are 45 de ani, a adăugat că naţionala Macedoniei are şanse să ocupe locul secund în Grupa a 9-a din preliminariile CM 2010, iar calificarea la baraj ar detensiona atmosfera la lot. Olanda ocupă primul loc în grupă, cu 15 puncte după cinci meciuri, în timp ce Macedonia este pe patru, cu trei puncte după patru jocuri. Locul secund este ocupat de Scoţia, cu şapte puncte după cinci jocuri.
Ocupantele primelor poziţii din cele nouă grupe se califică automat la Campionatul Mondial din Africa de Sud, iar cele mai bune opt clasate de pe locurile secunde vor disputa baraje.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS