15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGorjenii, outsideri acasă

Gorjenii, outsideri acasă

Energia Rovinari, CSU Asesoft Ploieşti, CS Otopeni şi CSU Cua-dripol Braşov se luptă în weekend, la Târgu Jiu, pentru câştigarea Cupei României la baschet masculin.

 

Deşi găzduieşte Final Four al Cupei României la baschet masculin, Energia Rovinari are şanse reduse la câştigarea trofeului, având în vedere că în semifinale va evolua în compania campioanei en-titre şi, totodată, deţinătoarea trofeului, CSU Asesoft Ploieşti. Echipa lui Theo Evans joacă sâmbătă, de la ora 19.00, fără presiunea rezultatului, performanţele obţinute în acest sezon, calificarea în play-off şi accederea în „careul de aşi" al Cupei României, întrecând deja orice aşteptări. „Obiectivul nostru este acela de a evolua cât mai bine, de a demonstra că nu am ajuns aici datorită unei conjuncturi, ci valorii lotului şi staff-ului tehnic. Sper ca băieţii să se mobilizeze. Dacă trecem de Asesoft, am putea spune că
ne-am depăşit condiţia", a declarat preşedintele executiv al clubului Energia, Dan Cumpănaşu.

În cealaltă semifinală se vor înfrunta CSU Cuadripol Braşov şi CS Otopeni, joc programat sâmbătă, de la ora 17.00. Duminică, de la ora 17.00, va avea loc finala mică între echipele învinse în prima zi, iar de la ora 19.00, învingătoarele din prima zi joacă având trofeul pe masă. Un tichet costă 3 lei/meci, abonaţii clubului Energia Rovinari având acces pe baza abonamentului doar la jocurile echipei gorjene.

 

Green, trimis acasă

 

Edjuan Green a fost pus pe liber de antrenorul Theo Evans, americanului reproşându-i-se prestaţiile şterse din retur. „A fost decizia băncii tehnice. Noi le-am oferit libertate şi e responsabilitatea lor. Theo a fost nemulţumit de prestaţia lui Green în meciurile din retur şi i-a comunicat faptul că nu mai are nevoie de serviciile lui. Tot returul, Theo a încercat să-l aducă pe jucător pe linia de plutire, însă nu a reuşit. De aceea, la un moment dat, nu l-a mai folosit prea mult pentru că randamentul era slab", a declarat Dan Cumpănaşu. Jucătorului i se vor plăti drepturile băneşti la zi şi va pleca fără alte pretenţii: „I se va rezilia contractul, am şi discutat cu jucătorul şi ne-am înţeles. Îi vom da drepturile la zi şi va pleca", a adăugat Cumpănaşu.

 

Evans, ofertat

 

Mulţumiţi de comportarea echipei în acest sezon, oficialii clubului Energia Rovinari i-au propus antrenorului Theo Evans prelungirea contractului scadent la finalul acestui campionat. „O să discutăm, îi propunem lui Theo să continue la noi. Mai avem câteva meciuri şi trebuie să ne decidem şi asupra viitorului. De fapt, Theo trebuie să se hotărască", a spus Cumpănaşu.

Evans nu a dat un răspuns, solicitând un răgaz pentru a-şi duce la bun sfârşit contractul cu Energia, dar şi cu o echipă din SUA, pe care o va pregăti în perioada vacanţei de vară. „Când am venit aici, îmi doream să atingem această fază, a play-off-ului. Nu mă aşteptam ca echipa să ajungă în această poziţie.
Mi-ar plăcea să continuu aici, iar în viitor acest club să urce, să terminăm pe locul patru sau chiar şi în primele două. Sper să se îmbunătăţească acest lucru şi să continuăm cu echipa actuală ori cu alţi jucători. Oricum, sportivii care au venit de pe bancă şi-au făcut treaba", a spus Evans.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS