11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMacheda i-a salvat pe diavoli

Macheda i-a salvat pe diavoli

Formaţia pregătită de Sir Alex Ferguson, Manchester United, a învins, cu scorul de 3-2 pe Aston Villa, într-un meci disputat duminică, pe teren propriu. Golurile gazdelor au fost reuşite de Cristiano Ronaldo (‘14, ‘80), iar victoria a fost adusă de jucătorul de 17 ani al „diavolilor“, Federico Macheda, în minutul 90+3. Aston Villa a marcat prin Carew (‘29) şi Agbonlahor (‘58).
Atacantul Federico Macheda a declarat că este foarte fericit pentru debutul său în Premier League, dezvăluind că visa de mult la acest moment.
„Am visat de mult la un astfel de moment. Am fost surprins că mi s-a oferit tocmai acum această şansă şi doresc să răsplătesc în continuare încrederea care mi-a fost acordată. Despre golul meu pot doar să spun că m-am întors. Am şutat şi apoi am fugit spre familia mea. A fost cea mai fericită zi din viaţa mea“, a afirmat Macheda, care a fost cumpărat de Manchester în urmă cu doi ani de la Academia de juniori a lui Lazio Roma.
Managerul campioanei Angliei, Sir Alex Ferguson, l-a lăudat pe tânărul atacant italian în urma prestaţiei sale din partida cu Aston Villa: „I-am spus că a făcut o treabă foarte bună şi i-am explicat că este important să rămână cu picioarele pe pământ. Federico a fost pariul meu şi mă bucur foarte mult că a marcat la debutul său în Premier League“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS