16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTomic: Antic este cel mai mare câştig pentru Serbia

Tomic: Antic este cel mai mare câştig pentru Serbia

Baschetbalistul sârb de la SCM-U Craiova, Branislav Tomic, va privi meciul dintre România şi Serbia alături de coechi-pierii români. Tomic consideră că Serbia joacă bine deoarece are un antrenor titrat, Radomir Antic.

 

Toate echipele din Divizia A de baschet masculin au în componenţă cel puţin un jucător sârb. Formaţia SCM-U Craiova are legitimaţi în prezent doi baschetbalişti din fosta Iugoslavie, Branislav Tomic şi Alexandar Lekic.

Lekic este accidentat în această perioadă şi nu face antrenamente, dar Tomic a vorbit despre confruntarea de sâmbătă de la fotbal, între România şi Serbia, de la Constanţa. „Bane", aşa cum îl alintă colegii de echipă pe sârbul care măsoară 2,02 m, a spus că va privi meciul alături de coechipieri: „Avem meci la Târgu Mureş chiar sâmbătă, de la ora 19.00, şi îmi pare rău că nu pot merge la Constanţa să văd partida pe viu. Cred că după meciul nostru vom rămâne
într-un restaurant să privim partida la televizor şi vom paria".

Baschetbalistul sârb, cel mai bun marcator al SCM-U Craiova, în acest sezon, spune că antrenorul Radomir Antic a schimbat mult în bine echipa Serbiei: „Nu mai sunt la curent cu ce s-a întâmplat în aceste preliminarii, dar după jocuri mă sunau prietenii şi îmi spuneau că Serbia a făcut un joc bun. Cred că este pentru prima dată când avem un antrenor foarte bun şi drept urmare jucăm bine. Radomir Antic a antrenat echipe mari cum ar fi Real Madrid, Barcelona sau Atletico Madrid şi are experienţă. Din echipa noastră cel mai mult îmi place cum joacă Dejan Stankovic, căpitanul nostru, dar şi Vidic. Spre deosebire de România, noi nu prea avem individualităţi, ne bazăm pe forţa echipei". Tomic a dat un pronostic pentru meciul de la Constanţa: „Cred că va fi 1-1. Este un meci extrem de important pentru ambele echipe şi ne-ar fi bun şi un egal".

 

Constănţeanul Dan Răducanu crede că batem cu 1-0

 

Coechipierul lui „Bane" Tomic, românul Dan Răducanu, originar din Constanţa, nu este fan al fotbalului, dar a spus că dacă nu avea meci cu echipa de club s-ar fi dus acasă să vadă partida de pe stadionul „Farul".

„Nu sunt un fan al fotbalului, dar pentru naţională aş fi mers la meci la Constanţa". În ceea ce priveşte rezultatul final, baschetbalistul craiovean a pronosticat o victorie la limită a elevilor lui Piţurcă, scor 1-0.

Vor revanşa cu BC Mureş

Victoria din runda trecută, de pe teren propriu, în faţa campioanei Asesoft Ploieşti, a făcut ca baschetbaliştii de la SCM-U Craiova să aibă un moral foarte bun înaintea meciului de sâmbătă din deplasare, cu BC Mureş Târgu Mureş, din penultima rundă a sezonului regulat din Divizia A. Gazdele ocupă locul 10 şi au cu două puncte mai mult decât formaţia craioveană, clasată pe locul 12. Băieţii de la SCM-U, pregătiţi de Paul Nicolae şi Marius Toma, au de luat o revanşă, după ce în meciul tur au pierdut, pe teren propriu, la o diferenţă de doar un punct, scor 71-70. Craiovenii au acuzat atunci maniera de arbitraj. Pe 4 aprilie, în ultima etapă din sezonul regulat, SCM-U joacă pe teren propriu, cu CS Otopeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS