11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPrimăvara aduce demiteri la AJF Dolj

Primăvara aduce demiteri la AJF Dolj

Cei trei membri ai Comisiei de Competiţii a AJF Dolj, Cornel Roman, Vergică Bărbuceanu şi Mihai Domenco, au fost demişi ieri de Comitetul de Urgenţă al aceluiaşi for. „Cei trei nu au aplicat regulamentul şi au fost demişi pentru incompetenţă. Avem timp până marţi să constituim altă comisie", a anunţat ieri Nicu Neagoe, preşedintele AJF Dolj.

După cum se ştie, Comisia de Competiţii stabilise marţi seară ca rezultatul meciului Universitatea II Craiova – CS Işalniţa, scor 6-1, să fie omologat, deşi cei din Işalniţa depuseseră după partidă o contestaţie deoarece clubul Universitatea nu a ataşat raportului de arbitraj lista cu jucătorii care au dreptul să evolueze la echipa mare, sperând că vor câştiga la masa verde. Oficialii clubului CS Işalniţa şi-au retras contestaţia când au ajuns în faţa Comisiei, iar aceasta a decis că punctele rămân la Primăvara. „Cei de la CS Işalniţa au fost invitaţi oficial la Comisia de Disciplină pentru a motiva retragerea contestaţiei. Ceea ce au făcut ei este contrar eticii sportive", a mai spus Nicu Neagoe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII