10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAntrenorul liderei Germaniei, încântat de Max Nicu

Antrenorul liderei Germaniei, încântat de Max Nicu

Lucien Favre, tehnicianul formaţiei Hertha Berlin, susţine că mijlocaşul german de origine română are calităţile necesare unui mare jucător.

Într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, tehnicianul elveţian al formaţiei Hertha BSC Berlin, Lucien Favre, a afirmat că mijlocaşul român Maximilian Nicu, care ar putea debuta în această primăvară în prima reprezentativă tricoloră, este un fotbalist polivalent, rapid, devotat echipei, un jucător şi un om de caracter. Favre a dezvăluit că a descoperit calităţile lui Maximilian Nicu urmărindu-l mai mult timp pe român, care, în ediţia trecută, juca la divizionara secundă SV Wehen Wiesbaden.
„Noi, la Hertha, urmărim constant piaţa fotbaliştilor din Germania, dar şi din afara ţării. Cu mult înaintea începerii actualei ediţii de campionat, l-am urmărit pe Nicu, timp în care am şi stat de vorbă de mai multe ori. După câteva săptămâni de monitorizare şi de discuţii, ne-am decis să-l aducem la Berlin“, a spus antrenorul liderei Bundesligii.

Nicu, un fotbalist polivalent

Tehnicianul elveţian a enumerat calităţile pe care le-a descoperit la jucătorul intrat în vizorul selecţionerului României, Victor Piţurcă.
„Nicu este un fotbalist rapid şi aleargă foarte mult. De asemenea, joacă foarte mult în slujba echipei sale, este foarte valoros pentru grupul din care face parte. Pe lângă asta, are şi un caracter remarcabil. Vorbim despre un fotbalist capabil să evolueze pe multe posturi. La Hertha, prefer, cel puţin deocamdată, să-l folosesc pe partea stângă a liniei mediane. Dar dacă este nevoie, el poate juca şi în centrul terenului sau pe postul de mijlocaş dreapta“, a menţionat antrenorul Herthei.
Întrebat despre capitolele care ar trebui îmbunătăţite imediat în jocul lui Maximilian Nicu, Lucien Favre a răspuns că posibilul tricolor nu are lacune evidente, dar trebuie să continue să progreseze, ca oricare alt fotbalist.
„Fiecare jucător poate deveni din ce în ce mai bun, de-a lungul întregii sale cariere. Eu îi sfătuiesc pe toţi elevii mei ca, pe durata antrenamentelor, să lucreze întotdeauna intens acolo unde sunt punctele lor slabe. În concepţia mea, asta este valabil pentru toată lumea, indiferent că vorbim despre un jucător tânăr sau despre unul aflat spre finalul carierei“, a precizat antrenorul elveţian.

Maximilian este cetăţean român

În vara anului 2008, Favre l-a adus la Hertha pe Maximilian Nicu, debutant în 1.Bundesliga. Acesta a fost convocat de selecţionerul României, Victor Piţurcă, în vederea meciurilor cu Serbia şi Austria, din preliminariile Cupei Mondiale din 2010. FRF a precizat că această convocare a fost făcută sub rezerva dobândirii de către Nicu a cetăţeniei române, până la ora meciului.
Maximilian Nicu s-a născut pe 25 noiembrie 1982, în Germania (Prien am Chiemsee – Bavaria), ambii săi părinţi fiind români. A debutat, ca fotbalist senior, la SpVgg Unterhaching, jucând apoi la FC Rot-Weiss Erfurt, SV Wehen Wiesbaden şi Wacker Burghausen. Maximilian Nicu a depus pe 23 februarie la consulatul României din Berlin, actele necesare pentru obţinerea cetăţeniei române, care i-ar permite să evolueze pentru echipa naţională a României. El şi-a redobândit luni cetăţenia română din partea Ministerului Justiţiei, iar mijlocaşul ar putea fi folosit de selecţionerul Victor Piţurcă în dubla cu Serbia şi Austria din preliminariile CM 2010.
Nicu are 23 de jocuri în prima ligă a Germaniei (fiind de 19 ori integralist), patru în Cupa UEFA şi două în Cupa Germaniei. În cele 29 de partide oficiale disputate în tricoul Herthei BSC Berlin, Nicu a marcat de trei ori şi a oferit şapte pase de gol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS