Acasă Sport Echipa lui Stoichiţă s-a calificat în play-off

Echipa lui Stoichiţă s-a calificat în play-off

AEL Limassol, grupare pregătită de Mihai Stoichiţă (foto), a câştigat în deplasare, cu 2-1, partida cu Alki Larnaca, din ultima etapă a sezonului regulat din Cipru, graţie reuşitei decisive a lui Adrian Mihalcea, şi s-a calificat în play-off. La AEL, Mihalcea a rămas pe teren tot jocul, dar nu a jucat Adrian Iordache, accidentat. La adversari, Pompiliu Stoica a fost titular, iar Daniel Bălan a intrat în repriza secundă. Mihalcea a marcat golul victoriei în ultimul minut de joc. Gazdele reuşiseră să deschidă scorul în minutul 37, prin Zandi, iar AEL a egalat cu un sfert de oră înainte de final, prin bosniacul Kerkez.

În urma acestui succes, echipa lui Stoichiţă a urcat pe locul 4 în clasament, cu 43 de puncte, la egalitate cu Apollon Limassol, însă are avantajul meciurilor directe din campionat, 3-1 în deplasare şi 1-0 pe teren propriu, astfel că s-a calificat în play-off-ul campionatului, acolo unde se va decide campioana Ciprului. Pe primele trei poziţii, în sezonul regulat, s-au clasat Apoel Nicosia (69 p), formaţie unde evoluează Daniel Florea, Omonia Nicosia (64 p) şi echipa lui Eugen Trică, Anorthosis Famagusta, care are 62 de puncte.

Exit mobile version