22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAtleţii români, iarăşi primii în Balcani

Atleţii români, iarăşi primii în Balcani

România s-a clasat pe primul loc la Campionatul Balcanic de atletism indoor din Grecia. Printre câştigătorii medaliilor de aur se numără şi oltencele Mihaela Neacşu şi Ancuţa Bobocel.

Atleţii români au ocupat primul loc în clasamentul pe naţiuni la Campionatul Balcanic indoor, competiţie tradiţională, desfăşurată weekend-ul trecut la Atena (Grecia). La ediţia din acest an, întrecerea a fost găzduită de sala din cadrul Complexului Sportiv „Pace şi Prietenie“ din Pireu, incintă grandioasă, dotată cu 11.000 de locuri.
Sportivii tricolori au cucerit 12 titluri balcanice, şapte la feminin şi cinci la masculin, în concurs fiind programate câte 11 probe. România a acumulat 100 de puncte la feminin şi 96 la masculin, ocupând prima treaptă a podiumului. Pe poziţia secundă s-a clasat ţara gazdă, Grecia, cu 94 de puncte la feminin şi 89 la masculin, iar locul trei i-a revenit Serbiei, cu 79 de puncte la feminin şi 61 la masculin.
Decizia Federaţiei Române de Atletism de a considera rezultatele de la Balcaniadă criteriu de selecţie pentru lotul care ne va reprezenta la Campionatul European indoor s-a dovedit de bun augur, iar atleţii au fost foarte motivaţi.
Printre sportivele care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului s-au numărat şi cele două oltence din lotul deplasat în Grecia, Mihaela Neacşu (CSM Craiova) – 800 m (2:03,68) şi Ancuţa Bobocel (CSM Drobeta Turnu Severin – Dinamo Bucureşti) – 1.500 m (4:17,80). Ambele au fost convocate în lotul României, care va participa la Campionatul European indoor de la Torino (6-8 martie). Pe primele poziţii la Balcaniadă s-au mai clasat: Anca Heltne (greutate; 19,30 m), cea mai bună performanţă a competiţiei, Viorica Ţigău (lungime; 6,36 m), Cristina Bujin (triplusalt; 14,03 m), Ana-Maria Ioniţă (400 m; 55,37), Angela Moroşanu (60 m; 7,49). La băieţi, cel mai bun rezultat a fost obţinut de Ion Vieru (400 m; 46,71), pentru ca tot medalii de aur să cucerească şi Cătălin Câmpeanu (60 m; 6,71), Cristian Vorovenci (800 m; 1:51,79), Ionuţ Zaizan (1500 m; 3:50,15) şi Alexandru Mihăilescu (60 mg; 7,88).

Medalii şi la naţionalele de juniori

Nu doar Mihaela Neacşu a obţinut medalie pentru Craiova în weekend, ci şi mai multe junioare I de la LPS „Petrache Trişcu“ – CSM Craiova, care au participat la Campionatul Naţional indoor din Capitală. Florina Pierdevară a cucerit trei medalii, una de aur (la 1.500 m; 4:32.11), una de argint (la 800 m; 2:09.67) şi una de bronz, cu ştafeta de 4×2 tururi de la LPS „Petrache Trişcu“ alături de colegele sale Adelina Tănasie, Andreea Stroe şi Raluca Dumitru. Medalie de aur a cucerit şi Andreea Stroe (LPS „Petrache Trişcu“ – CS Olimpic Sport Craiova) în proba de 3.000 m (9:53.66). Cătălin Brânduşoiu, directorul adjunct de la LPS „Petrache Trişcu“, a vorbit despre rezultatele atletelor medaliate: „Ne bucură foarte mult prestaţia sportivilor noştri la această competiţie, în special cea a Florinei Pierdevară, care a avut o evoluţie bună atât la concursurile de seniori, tineret, cât şi la juniori I. Conducerea liceului nostru va asigura tot ce este necesar sportivilor şi antrenorilor pentru realizarea obiectivelor de performanţă în 2009“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS