16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim vrea răzbunare

Oltchim vrea răzbunare

Campioana României întâlneşte pe propriul teren pe ETO Gyor, formaţie care i-a pricinuit multe probleme în sezonul trecut.

Cu o înfrângere la Podgorica şi o victorie „acasă“ cu Krim Ljubljana, Oltchim Râmnicu Vâlcea a rămas în cărţile calificării în semifinalele Ligii Campionilor, obiectivul propus pentru acest sezon. Elevele lui Radu Voina joacă sâmbătă, de la ora 19.00, cea mai dificilă partidă de pe propriul teren, contra campioanei Ungariei, ETO Gyor, şi nu au decât varianta victoriei, orice alt rezultat făcând aproape imposibilă tentativa de a ajunge în „careul de aşi“ al Ligii Campionilor. Jucătoarele oltene declară că nu se vor gândi la răzbunare în această partidă şi că le stă gândul numai la victorie, dar este greu de crezut că au uitat sezonul trecut al Ligii Campionilor. Oltchim şi Gyor s-au întâlnit şi atunci, tot în faza grupelor principale, împărţindu-şi victoriile. Mai departe au mers doar unguroaicele, care au dat şi o mână de ajutor importantă rusoaicelor de la Lada Togliatti, acestea din urmă obţinând un succes cel puţin ciudat la Gyor. Faţă de partidele de anul trecut, campioana României nu va mai putea conta pe serviciile Ionelei Gâlcă, plecată la Braşov, Valeriei Motogna, Adrianei Nechita şi Terezei Tamaş, toate trei accidentate, în timp ce oaspetele nu vor avea în teren o piesă foarte importantă, Aurelia Brădeanu, care este însărcinată. Fosta jucătoare chimistă spune că nu s-a decis, deocamdată, cu ce echipă va ţine în acest meci: „Mă bucur pentru fetele de la Oltchim şi pentru victoria cu Krim Ljubljana. Voi fi în sală şi la următoarea partidă, dar nu ştiu cu cine voi ţine. Am mai spus-o, mi-ar plăcea ca Oltchim şi Gyor să se califice în semifinalele acestei ediţii a Ligii Campionilor“.
De partea cealaltă, handbalistele Oltchimului, prin vocea Narcisei Lecuşanu, au declarat că nu au încercat să obţină informaţii despre adversară de la „Mica“: „Sunt atâtea alte mijloace de informare. Nu avea rost să încercăm să o tragem de limbă pe Aurelia. Trebuie să ţinem cont că este echipa unde joacă, şi că este vorba de colegele ei“. Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Serbia, formată din Nenad Nikolic şi Dusan Stojkovic, observator din partea Federaţiei Europene de Handbal fiind austriacul Helmut Wille. În cealaltă partidă a grupei, Buducnost Podgorica se deplasează la Ljubljana pentru meciul contra echipei Krim, Vâlcea fiind avantajată de o eventuală victorie a gazdelor.  

Risc maxim în tribune

Meciul va fi de risc maxim pentru forţele de ordine din Râmnicu Vâlcea, având în vedere că întotdeauna au ieşit scântei în partidele dintre echipe din România şi Ungaria. La meci şi-a anunţat prezenţa şi o galerie venită de la Gyor şi formată din aproximativ 60 de persoane. „Eu cred că nu vor fi probleme. Publicul vâlcean este civilizat“, a spus vicepreşedintele chimist, Petre Berbecaru. Culmea, cea mai fluierată handbalistă de pe teren nu va fi o unguroaică, ci o româncă de la ETO Gyor, Simona Spiridon, jucătoare care în sezonul trecut a ieşit în evidenţă cu câteva declaraţii împotriva Oltchimului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU